Ce-a inteles mosu’ din comunism si democratie

O strălucită idee de presă ni l-a readus în centrul atenției pe moșu’. Moșu’ Stoia. Dispărut din peisaj cu piciorul în ghips, precum „gialul” Stănculescu în plin război cu istoria, viceprimarul PSD Traian Stoia s-a dat și el lovit tocmai când social-democrația suferea mai mult. Câtă doză de egoism la acest soldat al partidului, dacă el și-a luat concediu tocmai când frontul îi cerea martiriul! Dar asta, evident, nu-i treaba mea, ci a comitetelor directoare și plenarelor lărgite. Reapare însă la chemarea presei locale, solicitat să povestească cum și-a petrecut pedagogul pesedist zilele revoluției din decembrie 1989. Ce idee genială să-l întrebi pe moș Stoia ce-a făcut de revoluție! Recunosc, o astfel de inițiativă nu mi-ar fi trecut prin cap și, categoric, mi-a înseninat ziua.

Pe cine să mai întrebi de revoluție alții decât legendarii Tudorin Burlacu, Costel Bursuc, Traian Orban și Radu Tinu? Da’ de unde, nu v-ați plictisit să-nvârți la nesfârșit istoria cu Radu Tinu? Să se plângă liderimea revoluției de suspendarea indemnizațiilor? Mai bine să savurezi odiseea d-lui Traian Stoia, care, garnisită spectaculos cu faptele de vitejie ale lui d’Artagnan la comitetul județean și aventurile lui Gepeto din 16 în Piața Maria, ar putea da contur unei povești savuroase de decembrie. Spuneam că ideea colegilor de la tion.ro mi-a înseninat ziua, însă cu cât am intrat în adâncul interviului am început să mă enervez de totala detașare de emoția revoluției a celui care urma să devină omul PSD și al fraților Cristescu în Primăria Timișoara.

Întrebat „ce credeţi că a nemulţumit cel mai tare, că a făcut să se ajungă la o revoluţie?”, moș Stoia a răspuns grav: „Greu de spus care ar fi prioritizarea nemulţumirilor. Exista o lipsă de normalitate până la urmă. S-a ajuns să se intre până în intimitatea familiei, să obligi oamenii să aibă copii chiar dacă nu-şi doreau lucrul acesta… Să intri în viaţa intimă a omului nu era în regulă. Era o perioadă în care lumea se temea foarte tare de Securitate. Cam cum se teme acuma de DNA, decât că DNA îţi demonstrează că ai făcut ceva rău dacă te cheamă, în timp ce atunci te puteau chema pentru că te-ai gândit să faci ceva rău”…

Atât a înțeles Traian Stoia din ce făcea Securitatea în timpul perioadei comuniste. Dacă n-a făcut parte din dânsa, să o scuze acum, Traian Stoia nu face decât să fredoneze ceva sinistru pentru democrația care l-a propulsat în funcții de demnitate publică. Asemănarea între Securitatea care te ridica din casă pentru simpla vină de a gândi împotriva regimului comunist și DNA care te saltă pentru furtul a zeci de milioane de euro din patrimoniul național e comică în cel mai inocent caz. Comparația dintre un disident precum Gheorghe Ursu, ridicat și omorât de Securitate, și un Viorel Hrebenciuc, ridicat de DNA, e ca și cum l-ai alătura pe primarul Joszef Klapka lui moș Stoia pentru simpla tangență a „vicelui” pesedist cu administrația locală.

Cu impresia asta a rămas Traian Stoia că pe vremea Securității „te puteau chema pentru că te-ai gândit să faci ceva rău”. Cam mulți s-au gândit pe vremea comunismului să facă „ceva rău” țării în care Traian Stoia ducea o viață simplă, de „ghiocel” supus regimului. Pentru această „culpă”, prea mulți au umplut pușcăriile și nu s-au mai întors niciodată la familiilor lor. Vorba aia, de tăcea, Timișoara se alegea cu vicerimar filosof. Dacă cumva la anul mai solicită cineva din presă un interviu cu Traian Stoia, eventual fost edil PSD de Timișoara, nu mai bine răspunzi dumneata sec, fără complicații, că 1989 e anul în care peste 1.000 de oameni au murit pentru ca șefii matale, frații Cristescu, să poate cumpăra de-a moaca un sfert din industria Timișoarei? Măcar ar fi un interviu cu actele pe masă.