Categories: Ziaristu' de terasă

„Dosarul Bojin” – cat Justitie, cat reglare de conturi in PSD?

Care va să zică, procurorii DNA au tăiat aripile de îngeraș atât de kitschos atașate la trupul lui Titu Bojin de către consilierii săi plătiți să-i facă imagine, nu mișto de el. Bine, unii ar spune că nu i-au tăiat aripile chiar din rădăcini, atâta timp cât procurorii doar l-au audiat, șeful PSD Timiș nefiind nici măcar reținut, darmite arestat. Oricum, bine nu i-a fost deloc, să fii trezit cu noaptea în cap, dus cu duba de la Remetea la Timișoara, apoi la București. Nu mai vorbesc că toată presa centrală a vuit o întreagă zi despre această afacere care pare de proporții incredibile. Asta, dacă ne luăm după amploarea acțiunilor: peste 40 de perchezii în 11 județe, din care 17 primării și trei instituții din Timiș, nu știu câte depouri CFR și Șantierul Naval din Mangalia. O adevărată caracatiță a corupției, ce mai! Asta la prima vedere.

Pe scurt, ce susțin procurorii în acest caz? Un individ mai brunețel de la natură din București a venit la Timișoara și s-a împrietenit cu Bojin. Chit că diferența de vârstă este de 27 de ani, adică boss-ul PSD i-ar putea fi tată „miticului”. Dar nu contează asta, prietenia – ca și dragostea – depășește granițele vârstei. Ei bine, acest individ are de anul trecut o firmă care vinde tot felul de scule. Folosindu-se de puterea dată de funcția de staroste la CJT și PSD, Bojin îl ajută pe acest Didilă să încheie mai multe contracte de achiziții cu primării și instituții deconcentrate din județ. Repet, asta susțin procurorii. N-am înțeles dacă tot Bojin a reușit să-i facă „lipeala” și cu nu știu câte depouri CFR din țară.

Aparent, totul e extrem de nasol pentru așa-zisul baron de Timiș. Obișnuit cu șpăgi de zeci de milioane de euro sau mii de hectare de pădure, cum am văzut în ultimul timp în dosare precum retrocedările sau Microsoft, te gândeai că și aici or fi la mijloc măcar câteva sute de mii de euro. Ei bine, surpriză maximă! Aceste contracte s-au făcut pe sume derizorii, între 1.000 și 5.000 de euro. Per total, adunând primării, depouri CFR, instituții deconcentrate, suma achizițiilor s-a ridicat la 300.000 de lei. Adică în jur de 67.000 de euro. Repet, e vorba de volumul întreg al achizițiilor. Cât poate fi comisionul (se poate citi șpaga) la această sumă? Hai să mergem la limita superioară și să zicem 20%. Deci, vreo 13.000 de euro. Câți intermediari au fost? Mulți, după câte am înțeles. Hai să zicem zece, dar au fost mai mulți. Cât ar fi comisionul/șpaga per cap de intermediar? În jur de 1.300 de euro. Adică bani cu care un Cocoș sau un PSD-isto vero își aprind trabucul.

Fără a încerca să vin în apărarea lui Bojin – faptele rămân fapte, dacă au dreptate procurorii DNA – ceva totuși nu „pușcă” aici. Adică sumele par prea mici pentru ca DNA București să se ocupe de acest caz prin autosesizare. Pare cel mult o mega-găinărie împărțită în mai multe micro-găinării. Nu știu dacă DNA central s-a mai ocupat de un caz cu sume atât de derizorii. Probabil cheltuielile cu acțiunea de forță de miercuri ajung la cei 300.000 de lei din contracte. Și atunci ce s-a întâmplat? Repet, ca să nu fiu înțeles greșit, dacă s-au produs aceste fapte ele trebuie cercetate. În atare condiții, cred că un fel de „rechizitoriu” s-a făcut în altă parte decât în sediul DNA. Îndrăznesc să spun că vine din interiorul PSD. Apoi, „dosarul” trimis frumos pe masa procurorilor. Ca să nu se împotmolească cumva pe aici, n-a fost trimis la DNA Timișoara, ci direct la București.

Evident, primind totul moca, procurorii erau obligați să intervină. Să fie clar, n-a fost în niciun caz o comandă politică, cum speculează unii, ci pur și simplu un dosar gata servit pe masa procurorilor. Dacă mai pui la socoteală, că „brunețelul” din București este cazat la Hotel Timișoara când vine pe aici, am putea să și bănuim de pe unde i se trage lui Bojin. În concluzie, acest caz pare mai degrabă un „dat la gioale” în interiorul PSD, o reglare de conturi, vizat fiind Bojin și, eventual, Marcel Mihoc, care a părăsit partidul cu puțin timp în urmă. Fiindcă, și dacă ar fi așa cum spun procurorii, din banii obținuți, Bojin își putea cumpăra eventual „câta peșce” de Crăciun. Dar vorba aia de lemn: „Justiția să-și facă datoria!”.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate

Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în…

O oră ago

Visul umed al românilor: Sorin Grindeanu, premier

Toate așteptările sunt grele, dar mai grea e așteptarea noastră ca Sorin Grindeanu să redevină…

3 ore ago

Asociația Piticii Monei – un loc unde copilăria este respectată, iar educația devine o experiență vie

Într-un ritm de viață tot mai alert, în care timpul, atenția și resursele pentru copii…

4 ore ago

Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul

Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața…

14 ore ago

Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO

Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății,…

21 de ore ago

6, vine Cupa! SCM USV Timișoara se răzbună în ultimul meci al sezonului pe CSM Baia Mare

  Cupa României vine în Banat! Acolo unde îi este și locul! După patru eșecuri…

21 de ore ago