Piața Unirii a devenit piața-șantier, iar timișorenii evită pe cât se poate străzile noroioase și praful. Acum, însă, iubitorii de artă sunt invitați să redescopere partea frumoasă a zonei, la Grădina de Iarnă, un spațiu nou, plin de viață, lumină și culoare.
Chiar dacă este amplasată într-una dintre zonele șantier ale orașului, Grădina de Iarnă vrea să-i aducă împreună pe timișoreni și să le redeschidă apetitul către arta urbană. Noul spațiu dedicat artei va funcționa în fiecare săptămână de joi până sâmbătă, cu numeroase spectacole vizuale și expoziții digitale. Grădina de Vară se deschide oficial joi, 4 decembrie, la ora 18. Pentru prima săptămână, de joi până sâmbătă, între orele 18 și 22, sunt pregătite instalații video de Daniel Dorobanțu, Eugen Neacșu și Michaela Konrad, respectiv: „Memories of Now”, „Danube” și „On the Beach”. Au contribuit la realizarea acestora Sorin Bijan, Manuela Marchiș, Cristian Văduva, Octavian Horvath şi Otilia Hedeşan. De asemenea, vizitatorii vor putea să bea aici vin fiert și să se delecteze cu diferite dulciuri. Adresa ineditului spațiu este Piața Unirii, la numărul 5.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…