Inca 300.000 de lei pentru ACS Poli, „cadou” de la bugetul local

Moș Crăciun a fost foarte darnic în acest an cu ACS Poli: în mai puțin de două săptămâni, clubul de fotbal a primit, de la bugetul local, nu mai puțin de 800.000 de lei. Consilierii locali au votat vineri încă 300.000 de lei, suma totală pentru acest an alocată divizionarei secunde fiind de aproape opt milioane de lei.

Pe 10 decembrie, consilierii locali au aprobat 850.000 de lei pentru cele patru cluburi sportive pe care le susține municipalitatea. ACS Poli a mai primit 500.000 de lei, clubul de handbal Politehnica Timișoara – 150.000 de lei, iar RCM UVT, proaspăta deținătoare a Cupei României la rugby, și BC Timișoara, câte 100.000 de lei. Cu noile alocări s-a ajuns la o contribuție de la bugetul local, doar pentru echipele sportive, de peste 15,1 milioane de lei în acest an. Partea leului – adică aproape jumătate din sumă – revenea lui ACS Poli, cu 7.5 milioane. În plenul de vineri după-amiază, pe ordinea de zi suplimentară au apărut trei proiecte care prevedeau, din nou, alocarea de bani pentru cluburile de fotbal, handbal și rugby. Defalcat, este vorba despre 300.000 de lei pentru ACS Poli, 65.000 de lei pentru Poli Timișoara și 180.000 de lei pentru RCM UVT, din care 80.000 pentru premierea sportivilor care au câștigat, acum câteva săptămâni, Cupa României la rugby.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

5 minute ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

41 de minute ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

49 de minute ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

O oră ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

2 ore ago

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

3 ore ago