Categories: Primăria Timişoara

Balta de pe strada Lacului a fost acoperita si pana la sfarsitul anului va deveni parc

Balta insalubră situată în Dâmbovița, între străzile Lacului și Paul Constantinescu, va deveni parc în acest an. La opt luni de la începerea lucrărilor de asanare, urmează să fie făcut un proiect și, până la finele anului, aici vor apărea o zonă verde complet amenajată, dar și un teren de sport.

În mai 2014, viceprimarul Dan Diaconu anunța începerea lucrărilor de curățare a bălții de pe strada Lacului. „În zona Ana Ipătescu există o baltă insalubră, cu tânțari, mizerie, un chin pentru oamenii din zonă. Am început acoperirea și în câteva luni va deveni un parc, cu loc de joacă și teren de sport, de altfel primul în zona Ana Ipătescu după 20 de ani”, nota liberalul. Diaconu spune că lucrările erau absolut necesare, fiind cerute insistent de consiliul consultativ de cartier. „Balta este un focar de infecţie din toate punctele de vedere. Locuitorii din zonă nu au niciun alt loc de recreere”, afirma viceprimarul.

Lucrurile n-au mers totuși în ritmul pe care l-ar fi dorit acesta, dar acum par să fi intrat pe făgașul normal. „Balta este complet acoperită pe toată suprafața. A fost demolată, în ultimele zile, și cabana realizată fără autorizație de construcție și fără contract de concesiune. Pentru o perioadă, aceasta a servit drept restaurant, dar în ultima vreme devenise adăpost pentru boschetari. În momentul de față se face curățenie”, ne-a declarat Dan Diaconu. Conform acestuia, în proiectul de buget pe 2015 vor fi prevăzute studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. „De îndată ce bugetul va fi aprobat, se va porni proiectarea pentru parc, care va păstra vegetația în zonă. Estimăm că va fi gata în acest an, pentru că nu e o suprafață foarte mare. De îndată ce vom avea proiectul, vom putea porni procedurile de licitație pentru execuție”, a mai spus viceprimarul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Eșec dureros la Vâlcea! SCM Politehnica mai pierde o poziție în clasament

CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…

14 minute ago

Uniunea Eurpeană, şansa istorică a României. De ce e contestată de agitatorii Kremlinului şi idioţii utili

Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus  României aderarea la Uniunea Europeană, Călin  Georgescu…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

21 de ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

21 de ore ago