Categories: Primăria Timişoara

Jumatate din saracii cu acte ai Timisoarei si-au luat alimentele de la UE

La Timișoara continuă distribuirea alimentelor provenite de la UE și destinate persoanelor defavorizate. Sunt așteptate să-și ridice pachetele și persoanele care nu au primit cupoanele. Până acum, doar ceva mai mult de jumătate din beneficiari au venit să-și ia mâncarea.

Reprezentanții primăriei anunță că atât persoanele care deţin cupon individual de ajutor, cât și cele care nu le-au primit sunt așteptate să-și ridice alimentele din stocurile UE de la unul din cele două depozite, situate pe str. Lorena nr. 35 (clădirea de ateliere a Liceului „Tudor Tănăsescu”), respectiv pe strada str. Cuvin nr. 2 (clădirea Liceului „I. C. Brătianu”). Centrele sunt deschise după următorul program: luni, orele 8 – 14.30, marţi, orele 8 – 17.30, miercuri, orele 8 – 14.30, joi, orele 8 – 16.30, vineri, orele 8 – 13. Cei care nu au primit cupoanele își pot ridica alimentele dacă prezintă, pe lângă actul de identitate (în original şi copie), şi documentul (în original şi copie xerox) care atestă încadrarea într-una din categoriile de beneficiari. Ei vor fi trecuți pe listele suplimentare.

La Timișoara, distribuirea alimentelor a început la jumătatea lunii decembrie 2014. „Până acum au venit să le ridice aproximativ 11.000 de beneficiari. Noi avem alocate, ca și cantitate, produse pentru 20.000 de persoane”, spune Cosmin Dumitrescu, reprezentantul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Timișoara. Pe listele PMT ar fi, de fapt, 18.000 de oameni care ar avea dreptul să primească alimente din stocurile UE. Pot primi alimente din partea UE cei care beneficiază de ajutor social, persoanele cu handicap, pensionarii cu venituri sub 400 de lei, șomerii, veteranii și văduvele de război, deportații și beneficiarii altor legi speciale, ale căror venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, sunt sub 400 lei/lună. Vor fi distribuite făină de grâu, mălai, ulei, zahăr, macaroane, conserve de porc, conserve de vită și pateu, în total în jur de 13 kilograme de alimente. Conform datelor de la Prefectura Timiș, în județ sunt aproximativ 90.000 de persoane care au dreptul să primească aceste pachete. Distribuirea trebuie să se încheie până la finele lunii ianuarie.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

22 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

39 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

43 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago