Comunitatea timișoreană știe să-și ajute semenii aflați în suferință. E nevoie doar de puțină mobilizare, iar rețelele de socializare au jucat perfect, și de această dată, rolul de catalizator. Toate saloanele clinicii OncoHelp au acum televizoarele de care aveau nevoie pacienții, pentru a mai uita din necazuri.
În luna decembrie, Asociația OncoHelp făcea, pe Facebook, un apel la timișoreni cu inimă bună și dare de mână, pentru achiziționarea unor televizoare. Acestea urma să fie instalate în Secția de Îngrijiri Paleative a clinicii OncoHelp. Aici sunt internați bolnavi aflați în stadii avansate ale bolii, care-și petrec zilele pe paturile spitalului și pentru care un televizor înseamnă, practic, ieșirea din monotonie. În scurt timp au început să apară primele reacții. „În mai puțin de două săptămâni, toate saloanele Secției de Îngrijiri Paleative au fost dotate cu televizoare, oferite atât de persoane care au dorit să rămână anonime, cât și de organizații caritabile care înțeleg importanța acestui demers. Asociația Elpis a donat 16 televizoare, compania MEWI – alte trei televizoare, o persoană fizică – un televizor, iar alte persoane fizice au donat aproximativ 2.500 lei pentru achiziționarea altor televizoare. Mulțumim tuturor celor ce ne-au fost aproape în acest demers și întregii comunități pentru mobilizarea exemplară”, spune Smaranda Marcu, PR-ul campaniei Help25.
Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…