Retrospectivă calendaristică (VI)
Fără îndoială, principalul moment al finalului de an, ca de altfel, al întregului an, a fost alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte. O alegere suprinzătoare, mai ales prin proporția scorului. În Timiș însă au continuat cu un și mai mare aplomb anchetele DNA, acestea ajungând până în biroul șefului CJT, Titu Bojin.
2 noiembrie. Alegeri prezidențiale. Klaus Iohannis câștigă categoric alegerile în județul Timiș, obținând 42% din sufragii. Victor Ponta îl secondează cu 29,6%, podiumul fiind închis de Monica Macovei – 6,2%. Prezența la vot în Timiș a fost de 51,37%. În Timișoara, Iohannis a obținut 43,6%, iar Ponta, 24,6%. La nivel național, situația este taman invers. Ponta câștigă detașat primul tur, cu 40,44%, în timp ce Iohannis obține 30,37%.
4 noiembrie. Procurorii DNA și mascații fac descinderi la cunoscutul om de afaceri Florin Măran, apropiat al președintelui CJ, Titu Bojin. De altfel, firmele lui Măran sunt bine înfipte la conducta cu bani a consiliului județean. După o noapte petrecută în spatele gratiilor, Măran este plasat în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru evaziune fiscală în cârdășie cu binecunoscuții țigani din Strehaia.
4 noiembrie. PSD-istul Marcel Miclău este uns director al AJOFM Timiș, punând capăt unei perioade de interimat după demisia în luna mai a liberalei Gina Grigorie.
4 noiembrie. Călin Popescu Tăriceanu, braț la braț cu Vadim Tudor, anunță sprijin total pentru Victor Ponta în perspectiva turului II. În zilele următoare li se vor alătura Dan Diaconescu, Regele Cioabă, Mama Omida, Prințesa Mercedesa, Fernando de Caransebeș, Adi Minune și mulți alții. Tot degeaba!
5 noiembrie. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, le face o invitație celor doi candidați intrați în turul II pentru o dezbatere la Timișoara. Iohannis acceptă imediat provocarea, Ponta refuză, chemându-l pe „neamț” la Latrina 3 și Ghiță TV.
8 noiembrie. Victor Ponta vine pe șest în Timiș, dar ocolește Timișoara. El participă la o dechidere de punct de frontieră la Lunga, apoi merge la o ședință cu activul de partid, organizată la Variaș de „Tata-socru”.
8 noiembrie. Mii de timișoreni participă la un miting în Piața Operei unde cer „depontificarea” României. Are loc și un incident provocat de fiul unui consilier PSD din Variaș, comuna vizitată în aceeași zi de Ponta.
10 noiembrie. Titus Corlățean demisionează din funcția de ministru de Externe, din cauza problemelor cu votul din Diaspora. În locul lui intră la sacrificiu Teodor Meleșcanu.
10 noiembrie. Secretarul Primăriei, Ioan Cojocari, și fostul șef de la Patrimoniu Nicușor Miuț dau cu subsemnatul în fața procurorilor pentru o vilă de lângă Parcul Rozelor, ocupată de țigani.
11 noiembrie. Un grup de 37 de universitari membri sau apropiați ai PSD, coordonați de deputatul Petru Andea, sare la gâtul rectorului Pirtea, pe motiv de dezbatere la UVT. Printre semnături apare și cea a liberalului Paul Pârșan, rectorul USAMVB, care susține că n-a iscălit documentul.
14 noiembrie. Un nou miting împotriva lui Ponta în Piața Operei. Mesajul transmis de timișoreni: „În turul II ne luăm țara înapoi!”.
16 noiembrie. Klaus Iohannis este ales președintele României cu un scor neanticipat nici de cei mai mari suporteri ai săi. El a obținut 54,4% din voturile exprimate, adică cu nouă procente mai mult decât Victor Ponta. Ca număr, Iohannis a primit cu mai bine de un milion de voturi în plus față de contracandidatul său. În județul Timiș, Iohannis a câștigat detașat, cu 66,73%. La nivelul Timișoarei, scorul său a fost de 70,1%.
17 noiembrie. Începe gâlceava în PSD. Dan Șova cere demisia lui Liviu Dragnea. I se alătură Marian Vanghelie. Senatorul Șerban Nicolae țintește mai sus și cere capul lui „Tata-socru”. În timp ce PSD-iștii mari și mici se devorează între ei, Ponta și prietenul Ghiță merg în Dubai, unde sunt pozați prin cluburi de fițe.
21 noiembrie. De data asta e pe bune, Constantin Ostaficiuc demisionează din funcția de președinte al PDL Timiș. Asta după ce, la nervi, a mai demisionat de vreo trei ori. În locul lui vine Dan Popa, Alin Popoviciu fiind puțin ocupat cu DNA-ul.
25 noiembrie. În fine, centura de sud a Timișoarei este trecută în Masterplanul de transporturi. Intermodalul lui Bojin mai așteaptă.
27 noiembrie. Mircea Geoană, Dan Șova și Marian Vanghelie sunt dați afară din PSD. În câteva zile îi va urma și Sebastian Ghiță, care va demisiona la sugestia lui Ponta.
30 noiembrie. RCM Timișoara câștigă Cupa României, după o finală câștigată cu 19-14 în fața campioanei din Baia Mare, meciul fiind disputat pe Cluj Arena.
6 decembrie. De Sfântul Nicolae, ACS Poli termină sezonul cu o victorie clară, 3-0, cu Metalul Reșița. Poli are șapte puncte avans față de locul II, promovarea devenind doar o chestiune de timp.
9 decembrie. Deputații PSD de Timiș Sorin Stragea și Dorel Covaci semnează o ințitiavă legislativă prin care parlamentarii ar primii pensii speciale.
10 decembrie. Titu Bojin e luat cu mascații de acasă într-un voluminos dosar privind mai multe fapte de corupție. Sunt luați la întrebări mai mulți șefi de deconcentrate, 17 primari etc. Bojin este anchetat sub control judiciar, dar consilierul județean Marcel Mihoc primește 30 zile de arest.
12 decembrie. După ultima pățanie cu DNA, Titu Bojin renunță la toate funcțiile din partid, inclusiv la cea de președinte al PSD Timiș.
14 decembrie. Zi fastă pentru Sorin Grindeanu. El este numit ministru al Comunicațiilor în Guvernul Ponta IV, primind și funcția de președinte interimar al PSD Timiș.
15 decembrie. Intrată pe ultima sută de metri în masterplanul de transporturi, centura Timișoarei nu primește niciun leu de la buget pe anul 2015.
16 decembrie. Ioan Selejan, episcop al Covasnei și Harghitei, este ales în Sinodul BOR mitropolit al Banatului. Selejan a avut doi contracandidați: Lucian Mic, episcopul Caransebeșului, și Sofronie Drincec, episcopul Oradiei și Bihorului.
16 decembrie. Așa cum a promis, Klaus Iohannis vine la Timișoara în prima zi a manifestărilor privind marcarea a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.
18 decembrie. Susținută de Klaus Iohannis, Alina Gorghiu este aleasă președinte al vechiului PNL.
20 decembrie. Ce mai înseamnă titlul de „Cetățean de onoare” al Timișoarei?! 80 de revoluționari, aleși după nu se știe ce criterii, primesc acest titlu.
21 decembrie. Klaus Iohannis devine oficial președintele României, preluând ștefeta de la Traian Băsescu.
28 decembrie. Ioan Selejan este înscăunat oficial în scaunul de mitropolit al Banatului.
O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de…
Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă…
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu!…
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…