Adevaratele memorii ale lui Gheorghe Ciuhandu: „16 ani in slujba PSD”

Într-un moment al naibii de nepotrivit, în timp ce procurorii DNA investighează vechi matrapazlâcuri în primărie, la Timișoara s-a lansat la apă Asociația Clubul Național Țărănist – PNȚCD, un fel de alternativă la partidul condus de potlogarul Aurelian Pavelescu. Pe modelul sindrofiilor din Ghencea Militari de 25 decembrie și 26 ianuarie, la eveniment s-au adunat câteva zeci de nostalgici ai „Regimului Ciuhandu”. De altfel, „vedeta” întâmplării a fost chiar ex-primarul Gheorghe Ciuhandu. Nu mai contează că această grupare anti-Pavelescu a adunat în cadrul ei pe vechi susținători ai lui Victor Ciorbea. Exact, dezgustătoarea slugă a lui Victor Ponta și PSD, șef al unei instituții (Avocatul Poporului) dur criticată în Raportul MCV al Comisiei Europene. Cei prezenți la manifestare au fost îmbiați de altfel cu volumul de memorii al lui Ciuhandu, „16 ani în slujba Timișoarei”.

Un comentator mucalit afirma că acest volum ar trebui să aibă maximum o pagină, și aceea pe jumătate goală. Foarte probabil. Ca o paranteză, între ceea ce s-a întâmplat în Timișoara în cei 16 ani de domnie Ciuhandu s-ar putea face un bun paralelism cu cei 12 ani de domnie al unui alt Gheorghe, Funar, la Cluj. Adică nimic, o mare și întinsă bălteală. Clujenii s-au trezit mai repede, iar în 2004 l-au schimbat pe Funar cu Emil Boc. N-o fi acesta din urmă un mare administrator, dar a schimbat fundamental fața Clujului. La noi, fața Timișoarei începe să se schimbe din 2012, după plecarea lui Ciuhandu. Se pot spune multe despre primarul Nicolae Robu. Că e ceva mai zvăpăiat, că e prea preocupat de propria imagine, că nu ascultă de nimeni și face numai ceea ce-i trece prin cap, că se pierde în proiecte, ori prea banale, ori prea futuriste etc,etc. Însă nu i se poate contesta faptul că a făcut să se miște lucrurile în Timișoara. Iar în doi și jumătate aproape s-au făcut mai multe lucruri decât în 16 ani.

Revenind la volumul de memorii, poate mai corect și bogat în informații era în cazul în care era intitulat „16 ani în slujba PSD”. Sau „16 ani în slujba grupurilor de interese”. Sau „16 ani în slujba Cristeștilor, Cârpacilor etc…”. Am mai scris, ieșirea definitivă și jalnică a lui Ciuhandu din politică s-a întâmplat în iunie anul trecut, când, tiptil-tiptil, intra alături de fiul său în Hotel Timișoara (fieful fraților Cristescu), fiind convocat la discuții de extravagantul viceprimar Traian Stoia. Se întâmpla cu câteva zile înaintea puciului pe care PSD l-a încercat în CL Timișoara cu intenția de a-l schimba pe viceprimarul liberal Dan Diaconu cu „ciuhandistul” fan al lui Putin, Bogdan Herzog. De fapt, această întâlnire, deloc surprinzătoare pentru cunoscători, doar puncta o lungă perioadă de cârdășie între cel care se dădea urmașul lui Coposu și PSD, partid al urmașilor celor care l-au ținut pe „Senior” în pușcării.

O cârdășie începută cu excelenta colaborare dintre Ciuhandu și fostul staroste al PSD Timiș, Dan Poenaru. De altfel, printre ultimele hotărâri ale CLT din epoca Ciuhandu a fost conferirea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei lui Poenaru, pe motive greu de înțeles. Nu mai vorbesc de firmele PSD-iste racordate la bugetul primăriei în acea perioadă. Ca de exemplu Saiftim-ul lui Ovidiu Brânzan și al fraților Cristescu, care a avut zeci de contracte cu municipalitatea. Coincidență mare, după plecarea lui Ciuhandu, firma a intrat în insolvență! Nu mai vorbesc de mascarada din 1 decembrie 2009, când același Ciuhandu l-a invitat la final de campanie electorală pe Mircea Geoană la Timișoara. Și multe altele ar fi de scris despre colaborarea fostului primar, „mare luptător anticomunist”, cu PSD. Închei doar cu mențiunea că, în 2011 și începutul lui 2012, PSD a insistat extrem de mult, inclusiv prin Victor Ponta, ca Gheorghe Ciuhandu, nu Nicolae Robu, să fie candidatul USL la primărie. A fost însă unul din puținele momente când PNL n-a cedat la presiunile PSD și astfel s-a ajuns ca Robu să fie primar acum.

Despre alte „realizări în slujba Timișoarei” s-a scris și vorbit atât de mult, încât nu știu dacă mai are rost să amintim. Totuși, pentru cei cu memorie mai scurtă, s-ar putea puncta pe scurt: celebrele palate cu turnulețe care au invadat centrul orașului; „acvariul” din Piața Operei; case date pe veresie (afacere anchetată acum de DNA); firme cu lipici la banul municipalității; firul de iarbă cumpărat cu 10 euro; pietroaie aduse din Grecia cu un milion de euro; un diatmai lift plătit, cu toate că nu exista în realitate; troleibuze aduse din Cehia pe filieră de partid; haos urbanistic în favoarea rechinilor imobiliari; Ștrandul Tineretului dat moca unui patron pentru imagine la un post TV; spitale pierdute la țigani; primăria transformată într-un fel de bazar puturos în care se negociau tunuri, șpăgi etc. Și multe altele s-ar putea scrie, lucruri care într-adevăr ar merita prinse într-o carte de memorii privind cei 16 ani de „sultanat” Ciuhandu.