Categories: Politicieni

Deputatul PSD Catalin Tiuch, despre primarul Robu: E obsedat de bani

Parlamentul a încercat să crească veniturile primarilor și viceprimarilor, dar s-a lovit de refuzul acestora, care s-au declarat solidari cu funcționarii ale căror salarii sunt, în continuare, foarte mici. Asta susține deputatul Cătălin Tiuch, vicepreședinte PSD Timiș, care răspunde primarului Nicolae Robu, pe care îl acuză că are o singură obsesie.

Primarul Nicolae Robu s-a declarat nemulțumit de salariul de aproximativ 1.200 de euro pe care îl primește, susținând că un edil-șef al unui oraș de mărimea Timișoara ar trebui să aibă pe statul de plată undeva la 4.000-5.000 de euro. În același timp, Robu spunea că este de acord cu protestele angajaților din administrația publică, aflați vineri în grevă de avertisment. Declarațiile edilului au primit, sâmbătă, o replică din partea unui deputat PSD, care susține că Robu „are o unică obsesie: banii”. „Ne-am obișnuit cu ieșirile necontrolate ale primarului Timișoarei, însă, în România zilelor noastre, să spui că 1.200 de euro este un salariu mic, pare puţin desprins de realitate (…) Oricum, spre deosebire de funcţionari, primarul Robu are și alte beneficii (…) timișorenii sigur observând faptul că edilul se plimbă cu o mașină de serviciu ultraluxoasă, costurile fiind suportate, direct sau indirect, tot de cetăţeni”, susține, într-un comunicat, Cătălin Tiuch. Deputatul afirmă că parlamentul a încercat să crească salariile primarilor și viceprimarilor, dar aceștia au refuzat „din solidaritate faţă de colegii lor”. „Așa cum am promis, am reparat salariile profesorilor, doctorilor, am mărit pensiile (toate acestea tăiate de Emil Boc, coleg de partid cu domnul primar Nicolae Robu), însă avem o datorie morală faţă de funcţionarii din administraţia publică locală, la remuneraţia cărora nu s-a lucrat deloc. Consider că este mult mai important acum să încercăm să readucem veniturile celor amintiţi la un nivel decent”, mai spune Tiuch.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

44 de minute ago

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare.…

59 de minute ago

UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres…

O oră ago

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

2 ore ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

4 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

4 ore ago