Categories: Primăria Timişoara

Impas pentru parcare: UVT nu vrea Primaria Veche, primaria nu da Colegiul „Ungureanu”

Universitatea de Vest nu este interesată de Primăria Veche, dar este dispusă totuși la un schimb de proprietăți cu primăria, care vrea popota de pe strada Oituz. Negocierile continuă, însă primarul Nicolae Robu spune că este exclusă cedarea Grupului Școlar „Emanuil Ungureanu”, pe care l-ar fi vrut rectorul Marilen Pirtea.

Schimbul între Primăria Veche și popota de pe strada Oituz nu se va face, deși primarul Nicolae Robu părea optimist în urmă cu două zile. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, i-a transmis edilului că nu are ce face cu imobilul din Piața Libertății. „Domnul rector a spus ca Universitatea de Vest nu mai are la ora actuală așa de mulți studenți încât să fie de interes Primăria Veche pentru extinderea spațiilor de învățământ de care dispune. În schimb, UVT are un proiect de a-și crea o școală proprie, chiar o gradiniță, o școală primară, cu gimnaziu și liceu. Ar fi interesata de o proprietate primită de la Municipiul Timișoara în care să se preteze desfășurarea unor asemenea activități”, a declarat, vineri, Robu.

În toamna trecută, Marilen Pirtea spunea că este interesat de imobilul ultracentral în care funcționează Grupul Școlar „Ungureanu”, în schimbul popotei de pe Oituz. „Dacă interesul public implică o parcare acolo, nu vrem să fim o piedică în calea dezvoltării orașului. Suntem de acord să dăm aceste teren și să primim ceva la schimb. Noi am cerut clădirea fostului liceu Electromotor (actualul Grup Școlar «E. Ungureanu» – n.r) „Nu vrea să fac din el restaurant sau hotel, va rămâne tot spațiu de învățământ. Trebuie amenajat, nu poți să lași o clădire din centrul orașului să se dărâme. Noi ne-am propus să facem acolo un liceu, o grădiniță… Are primăria interes să facă parcare acolo? Dacă are, își rezolvă problema”, declara rectorul UVT.

După ce oferta care privea Primăria Veche a căzut, primarul Nicolae Robu spune că se caută în continuare soluții. „Liceul «Ungureanu» nu poate intra în discuție, dar analizăm acum să vedem dacă putem să acordăm o altă clădire la schimb pentru popotă și terenul de sub ea. Dacă vom găsi o soluție, vom fi de acord cu un schimb. Vrem să facem un schimb care să fie atât în interesul timișorenilor, cât și în interesul Universității de Vest, dar trebuie să procedăm echitabil, să facem evaluări ale proprietăților care intră în schimb, astfel încât schimbul să fie echitabil și din punct de vedere valoric”, susține edilul. Conform acestuia, va fi vorba tot despre un schimb cu o clădire din învățământ. Primăria vrea să construiască în zona popotei de pe strada Oituz o parcare supraetajată de 1.000 de locuri.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

5 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago