Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare de către completul cu cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În prima instanță, Iacob Ridzi primise tot cinci ani de închisoare, fiind acuzată de abuz în serviciu în dosarul 2 mai – Ziua Tineretului.
Este vorba de organizarea în anul 2009 a unor evenimente pe litoral, pentru care au fost alocați 600.000 de euro, bani încredințați mai multor firme fără licitație. Principalul beneficiar mediatic al evenimentelor a fost Elena Băsescu, aflată în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. De altfel, EBA și-a început campania electorală la Petroșani, alături de Monica Iacob Ridzi și soțul acesteia, primar al municipiului, la un eveniment pentru care municipalitatea a alocat 100.000 de lei. În anul 2012, Ridzi a intrat în Camera Deputaților pe lista PP-DD, trecând ulterior la UNPR, astfel că la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut era o înfocată susținătoare a lui Victor Ponta.
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…