Categories: Social

Strada Mures, in zona Pietei Doina, se inchide!

Urmează câteva săptămâni de coșmar pentru timișorenii care locuiesc în zona Pieței Doina. Aquatim începe lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Mureș, astfel că traficul va fi închis până după Paște. Șoferii vor avea mari bătăi de cap și pentru a-și găsi locuri de parcare.

Aquatim începe, în această perioadă, lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Mureș, de la intersecția cu strada Hărniciei, până la cea cu strada Musicescu. Este vorba de o porțiune de circa 140 de metri, în zona Pieței Doina, pe care se circulă într-un singur sens, iar pe margini sunt parcare mașini. Lucrările se desfăşoară conform unui aviz de închidere a circulației emis de Comisia de circulaţie a PMT și a unui permis de spargere emis pentru perioada 15 ianuarie – 27 aprilie. Aceste documente permit închiderea circulaţiei rutiere pe toată strada, pe toată durata șantierului. Constructorul și Aquatim vor lua măsurile necesare pentru a facilita accesul locatarilor, prin montarea de podeţe metalice în dreptul imobilelor direct afectate de şantier. „Pentru buna desfăşurare a lucrărilor şi evitarea unor incidente, recomandăm șoferilor să parcheze maşinile pe străzile alăturate celor pe care se desfăşoară lucrările, iar pietonilor, să traverseze doar pe podeţele special amenajate, pe străzile în lucru”, precizează reprezentanții Aquatim. Investiția face parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 509,6 milioane de lei, din care 73,93% fonduri nerambursabile.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

7 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

8 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

11 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

12 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago