Pentru trei zile, Universitatea Politehnica a devenit locul în care 1.000 elevi de clasa a XI-a și a XII-a au putut să experimenteze viața de student. Este vorba despre proiectul „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău”, care își propune să pregătească tinerii pentru viața în mediul universitar.
Cei peste 1.000 de adolescenți care au participat la acest proiect au descoperit, timp de trei zile, mediul universitar tehnic din UPT, dar și facilitățile pe care le oferă prestigioasa instituție de învățământ superior. care vor beneficia la UPT. Elevii de clasa a XI-a și a XII-a au putut să afle toate informațiile necesare despre oferta de studiu a UPT, despre viitoarele cariere pe care le-ar putea avea și despre ce pași trebuie să urmeze după absolvire. De mare ajutor a fost și faptul că elevii au putut să discute și cu studenții UPT, care le-au stat la dispoziție cu toate informațiile necesare. Adolescenții au participat și la concursurile organizate de cele zece facultăți ale Politehnicii și s-au dovedit a fi foarte bine pregătiți. Eforturile celor mai buni dintre ei au fost răsplătite cu premii oferite de companiile partenere ale UPT.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…