Categories: Partide

Dupa circul din Senat cu Sova, PSD-istii nu vad de ce e nevoie de alegeri anticipate

Dan Șova a reușit să scape ca prin urechile acului de arestul preventiv cerut de DNA. Ridicarea imunității acestuia a căzut în Senat, iar liberalii nu sunt deloc mulțumiți de această situație. Soluția, spun PNL-iștii, este una singură: alegeri anticipate în Parlament! Social-liberalii susțin că nu există motive întemeiate pentru a cere așa ceva.

Dan Șova și Darius Vâlcov s-au prezentat miercuri în fața Senatului după ce DNA a cerut reținerea și arestarea preventivă a celor doi. Pentru Vâlcov lucrurile nu sunt prea roz, iar acesta este, în ochii senatorilor, bun de arest. Șova a scăpat, dar liberalii nu sunt deloc încântați și, prin vocea copreședintelui Alina Gorghiu, au anunțat că doresc alegeri anticipate.

„Cred e nevoie să avem alegeri anticipate pentru civilizarea clasei politice din România, în speță a Parlamentului. În momentul acesta, discuțiile pe care le-am avut pentru a da frâu liber demersurilor justiției cred că au fost stopate sistematic de parlamentarii puterii, în speță PSD. Atunci, noi, PNL, am cerut demararea alegerilor anticipate”, susține senatorul Ben-Oni Ardelean. Pe ideea curățeniei merge și deputatul Alin Popoviciu. „Nu e Parlamentul mult prea stufos și mult prea mare? Nu ne plângem mereu de lucrul acesta? Nu e normal ca după alegerile prezidențiale să vină o nouă guvernare stabilă și solidă, nu făcută din tot felul de combinații mai mult sau mai puțin bune. Acum, discutăm despre un parlament în care 30% din parlamentarii actuali au intrat pe listele unui partid și s-au mutat la alte partide. Sper ca după noile alegeri să există două mari partide, nu tot felul de grupuri și grupulețe care pentru tot felul de interese politice s-au adunat pentru a-și urmări diferite interese personale”, a declarat Popoviciu.

Deputatul Cornel Sămărtinean susține că parlamentarii PSD s-a împotrivit de prea multe ori solicitărilor parchetelor și crede că e nevoie de alegeri anticipate. „În principal, da, sunt de acord. În condițiile în care, din nou, nu se ascultă și nu se ține cont de votul dat de români la alegerile prezidențiale, vedem din nou că se face zid împotriva solicitărilor parchetelor de ridicare de imunitate, ne putem gândi și la așa ceva. Deocamdată e vorba de niște intenții”, spune deputatul de Timișoara.

La polul opus se găsesc social-democrații, care sunt de părere că astfel de inițiative ale PNL nu fac decât să dezinformeze. „Eu văd această chestiune din punct de vedere procedural. E destul de dificil să faci alegeri anticipate acum. Am înțeles că vor contesta la Curtea Constituțională decizia din Senat, haideți să vedem ce spune Curtea Constituțională. Cred că încearcă să acopere dezvăluirile făcute în Senat cu un caz similar al doamnei Gorghiu”, a declarat Sorin Grindeanu. Deputatul Gheorghe Ciobanu crede că PNL e format din oameni neserioși. „Sunt populiști! Astfel de aprecieri fac parte din strategia lor de dezinformare și neseriozitate. Sunt neserioși și inconsecvenți în declarații și nu găsesc alte soluții decât să lanseze ipoteze de genul”, susține acesta. Senatorul Matei Suciu crede că PNL-iștii nu au decât să viseze în continuare la alegeri anticipate. „Pentru cine să fie o idee bună? Poate pentru ei. Ei se bazează pe rezultatele pe care le au în sondaje în momentul acesta, undeva la 40%, cu vreo diferență de 5 procente între noi și ei și atunci consideră că anticipatele ar fi soluția. Știm și noi cum se fac alegerile și care sunt criteriile. Deci ce își doresc ei… pot să-și dorească”, afirmă Suciu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

54 de minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

O oră ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

o zi ago