60 de fotografii, mai mulți artiști și un singur scop – strângerea de fonduri pentru finalizarea Clinicii Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România. Cu doar 50 de lei puteți contribui la ridicarea acestui edificiu unic, dar foarte important pentru bolnavii de cancer și familiile lor.
Asociaţia Pro Philarmonia, Filarmonica Banatul, Agenţia Ofensiv Promo şi Galeria Calpe îi invită pe timișoreni la o interesantă expoziție cu titlul „Fotoreportajul între cronică şi… tandreţe”, semnată de Marius T. Morariu. Aceasta face parte din campania Asociaţiei Pro Philarmonia, de strângere de fonduri pentru finalizarea Clinicii Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România. Vor fi două vernisaje şi o surpriză pentru participanţi. Între 6 și 20 martie, expoziţia va putea fi văzută la Filarmonica Banatul, iar între 24 și 28 martie, ea se mută la Galeria Calpe, în Bastionul Theresia.
Vor fi peste 60 de fotografii, semnate de fotograful timișorean Marius T. Morariu, care îi invită pe privitori la un moment de contemplare a momentelor frumoase care s-au petrecut în Sala Capitol. Achiziţionând un caiet-program al expoziţiei, la preţul de 50 de lei, timişorenii generoşi vor deveni susţinători ai edificării primei clinici de recuperare oncologică din România, putând, totodată, câştiga la tombolă un city break pentru două persoane la Praga, oferit de Agenţia Tui Travel Center, sau un city break pentru două persoane la Belgrad, oferit de Agenţia Ultramarin. Dacă doriți, puteți face și donații în contul Asociaţiei Pro Philarmonia, RO04 PIRB 3700 7209 1000 1000, deschis la Piraeus Bank Timişoara.
Prima clinică din România pentru recuperare oncologică este în construcţie. Stadiul lucrărilor e avansat, dar e nevoie de mult sprijin din partea populaţiei, pentru ca totul să fie finalizat. „În condiţiile în care România are cei mai deterioraţi indicatori de cancer în rândul ţărilor europene, în Valea Nerei se naşte prima clinică de recuperare oncologică din România. Clinica Nera se construieşte într-o zonă curată, fără poluare şi este destinată bolnavilor de cancer în stadiu iniţial. Clinica va avea departamente specifice cercetării oncologice şi tehnicilor de recuperare aplicate în oncologia modernă. Stadiul lucrărilor e avansat, dar mai avem nevoie de ajutorul dumneavoastră”, spune prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Fundaţiei Sfânta Irina.
Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia…
Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…
Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…
Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…
La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…