Adrian Orza
Consilierul local independent Adrian Orza va depune, luna viitoare, un proiect care vizează susţinerea economiei locale. Orza a anunțat că, în prima fază, magazinele de alimente, cafenelele și restaurantele ar putea fi obligate să afișeze niște abțibilduri. În faza a doua, ar urma ca ele să beneficieze de anumite facilități.
Adrian Orza spune că românii ar trebui să re-învețe să cumpere produse autohtone și să renunțe la obiceiul de a alege importurile, pe considerentul că ar fi mai bune. „E şi o lacună de mentalitate a cumpărătorului român, care, dacă vede un produs românesc şi unul străin, s-ar putea să-l aleagă pe cel străin. El nu înțelege că, dacă alege produsul local, dă de lucru unui om din comunitatea lui. Din păcate, primăriile nu au puterea dată prin descentralizarea reală occidentală. Putem totuşi să facem anumite presiuni şi anumite campanii care să sensibilizeze consumatorul şi vânzătorul de servicii”, a declarat, miercuri, consilierul local independent.
Acesta intenționează să depună, luna viitoare, un proiect de hotărâre care să miște puțin lucrurile. „Vreau să obligăm magazinele, cafenelele, restaurantele ca, în vitrine, să pună un abţibild cu mesajul «Susține economia locală! Cumpără produse locale». Trebuie să înţelegem că, dacă susţinem economia locală, se închide un circuit economic în care comunitatea are de câştigat”, a declarat Orza. Acesta ar fi doar primul pas. Cel de-al doilea ar fi unul mai concret, dar punerea lui în practică nu depinde de factorii locali de decizie. „Ar urma să găsim soluţii, prin acordarea de ajutoarea de minimis sau prin eventuale modificări ale legislației, ca cei care vând produse locale într-un anumit cuantum, să beneficieze de unele facilități fiscale”, susține Adrian Orza. Abțibildurile de susținere ar putea fi realizate fie de autoritățile locale, fie din banii comercianților.
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…