Categories: Poli Timisoara

Poli si-a tras sponsor

Timp de mai bine de doi ani, Poli Timişoara a evoluat fără vreun sponsor oficial pe echipamentul de joc. Returul acestui sezon îi va găsi pe fotbaliștii lui Poli echipaţi într-un echipament care are imprimat un sponsor pe el. Contractul se întinde pe o perioadă de doi ani și are valoarea de 300.000 de euro.

Miercuri a avut loc şi prezentarea sponsorului şi a noului echipament. Au participat la eveniment Liviu Anton, președintele Consiliului Director, primarul Nicolae Robu și Raimond Rusu, reprezentantul sponsorului. „Rus Savitar a devenit sponsorul nostru principal, sub brandul Casa Rusu, semnând un contract de 300.000 de euro pe doi ani calendaristici. Deja din această sumă s-a achiziționat o instalație pentru reclamă, așa cum sunt pretențiile la un club de primă ligă. Cei de la Casa Rusu au acceptat cu mare generozitate ca, dacă apare un alt sponsor care va oferi mai mult, să cedeze locul de pe echipament”, a declarat Liviu Anton, citat de site-ul oficial al clubului. „Am decis să ne implicăm la ACS Poli, să avem o echipă care să ne reprezinte cu mândrie în prima ligă. Vrem să dezvoltăm relația cu ACS Poli, să devenim chiar echipă-satelit, cu Fortuna Mamma Mia Becicherecu Mic și să promovăm jucători la prima echipă”, a precizat, pentru aceeaşi sursă, Raimond Rusu.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town

Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de…

35 de minute ago

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

2 ore ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

18 ore ago

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

20 de ore ago