JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ
JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN
DOSAR 1706/261/2014
Emisă la 02.02.2015
În temeiul art. 1051 C.p.c.
Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. CHISALIŢĂ GHEORGHE, domiciliat în comuna Gîrnic sat Padina Matei, nr.82, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta
SOMAŢIE
Pentru ca toţi cei interesaţi să ia cunoştinţă despre intenţia de a uzucapa imobilul teren „Glavesina”, în suprafaţă de 4991 mp, nr.top 1714/34.
Orice persoană interesată poate să facă opoziţie în termen de 6 luni de la data prezentei publicaţii.
PREŞEDINTE, GREFIER,
ANCA PRUNOIU STELA OLARU
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia,…
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere.…
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…