Categories: Sănătate

Studentii de la Telecomunicatii, „supereroii pentru viata” de la Politehnica

Primul campionat de donare de sânge organizat de Universitatea Politehnica a fost un succes. Campania „Supereroi pentru viață” a durat cinci zile și a adus la centrul mobil de donare de sânge peste 180 de persoane, chiar mai mult decât estimau organizatorii.

Campania de donare de sânge „Supereroi pentru viață” a fost organizată de Universitatea Politehnica, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. Studenții și cadrele didactice din UPT, dar și alte persoane, au donat, dorind să contribuie la ameliorarea problemei sociale generate de lipsa de sânge din spitale. „Obiectivele campaniei au fost conștientizarea publicului larg cu privire la lipsa de sânge din spitale și educarea studenților pentru a deveni cetățeni implicați în viața comunității”, spune Aniela Sălăjan, de la Departamentul de Comunicare al UPT. În cele cinci ale campaniei au trecut pe la centrul de donare de sânge de la policlinica studențească 182 de persoane, fiind depășit pragul de 30 de donatori pe zi stabilit inițial. Întreaga acțiune a fost organizată sub forma unei inedite competiții între facultăți. Primii în acest clasament au fost cei de la Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Au mai punctate, în ordine: Facultatea de Construcții, Facultatea de Științe ale Comunicării, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Chimie Industrială, Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Management în Producție și Transporturi și Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Succesul acțiunii i-a determinat pe cei de la UPT să anunțe că vor organiza, chiar în acest an, încă un eveniment similar.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town

Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de…

33 de minute ago

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

2 ore ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

18 ore ago

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

20 de ore ago