De 1 Martie, e ceva cunoscut, aproape toți politicienii se înghesuie să împartă mărțișoare și flori doamnelor. N-a făcut excepție nici faimosul deputat PSD Gheorghe Ciobanu, mai cunoscut drept Ghiță Vamă. Ce-i drept, nefiind an electoral, Ciobanu nu s-a obosit să împartă personal mărțișoarele, de acest lucru ocupându-se niște colaboratori de-ai săi.
Sau cel puțin asta se înțelege din postarea de pe contul de Facebook al deputatului: „Tinerii din echipa mea au împărțit mărțișoase doamnelor și domnișoarelor din Colegiul 10 Deta și din municipiul Timișoara. La mulți ani tuturor femeilor din România!”. Dar nici asta nu-i o problemă, important fiind gestul, nu-i așa? Marea surpriză, de-o ilaritate maximă, vine în momentul în care te uiți mai atent la mărțișoarele deputatului. Ei bine, pe ele apare poza lui Ciobanu, alături de care sunt prinși… doi papagali. Că de multe ori, având texte prefabricate, deputatul vorbește ca un papagal la conferințele de presă și nu numai nu e ceva nou. Dar nu ne-am fi așteptat nici în ruptul capului ca el să recunoască subliminal acest lucru și să se imortalizeze alături de niște papagali. Asta dacă nu cumva i-au făcut-o „tinerii din echipa mea”, care n-au avut alt model cu care să-l compare. Bine, aici nu mai vorbim de fudulia omului, care-și pune mecla chiar și pe mărțișoare! Vorba aceea, poza „deșteptului” e pe toate gardurile!
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat, vineri, că au fost finalizate lucrările desfășurate la trecerea peste…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului…
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prognozate pentru…
Pe adresa Consiliului Județean Timiș a sosit o solicitare din partea omologilor din Caraș Severin…
Preşedintele USR, Dominic Fritz, acuză inconsecvenţa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD a anunţat…
În plină campanie PSD de „ieşire de la guvernare”, INSCOP a publicat un sondaj de…