Categories: Social

Sute de vitezomani amendati pe soselele din Timis

Peste 750 de șoferi au fost amendați, în trei zile, pentru diverse încălcări ale regulilor de circulație, iar câteva zeci au rămas și fără permise. Aproape jumătate din sancțiuni au fost dat vitezomanilor.

Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de cei de la ordine publică, au acţionat în perioada 19-21 martie, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere și a depistării celor care comit abateri la regimul rutier. Au fost monitorizate, cu prioritate, șoselele aglomerate, fiind folosite, zilnic, toate radarele, care au fost amplasate în „cascadă”. Rezultatele nu sunt deloc încurajatoare în ceea ce privește disciplina în trafic. Poliţiştii au întocmit șapte dosare penale şi au aplicat 739 de sancţiuni contravenţionale, din care 476 pentru depășirea vitezei legale şi 71 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost reținute și 41 permise de conducere, cele mai multe pentru depășiri neregulamentare și de viteză. Au fost retrase, de asemenea, şi 12 certificate de înmatriculare.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago