Categories: Social

Urmeaza cea mai scurta zi a anului! Trecem la ora de vara

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară. Ora 3 devine ora 4, astfel că duminică, 29 martie, va fi cea mai scurtă zi din an. Ora oficială de vară va fi în vigoare între ultima duminică din martie și ultima duminică din octombrie. Schimbarea orei va afecta 13 trenuri de pe raza Regionalei CFR Timișoara.

Din momentul în care ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. Pe perioada lunilor de vară s-a recurs la această convenție, aplicată în România din 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și reducerea iluminatului artificial. Pe raza Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Timişoara vor fi afectate 13 trenuri, din care patru trenuri internaţionale (472, 473, 480 şi 481) și cinci trenuri Regio (2023, 2701, 9159, 9551 şi 13382) aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4 (ora de iarnă), care vor ajunge la destinație cu orare modificate. De asemenea, patru trenuri Regio (9161, 2181, 2042 şi 2344) vor circula întârziate în data de 29 martie. „Rugăm toți pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul și să consulte, pentru informații actualizate, fie pagina de internet a companiei – aplicaţia Mersul Trenurilor, fie să telefoneze la biroul de informații din stația de plecare”, transmit reprezentanții CFR.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago