27.000 de euro din banii CJ, pentru un club privat de dans!

La Consiliul Județean Timiș e la mare căutare… dansul. Valsurile și tangourile din Timișoara, toate organizate de un club privat, sunt mai importante decât toate evenimentele culturale organizate în toate celelalte orașe din județ. O oarecare legătură cu această remarcabilă generozitate ar putea avea pasiunea pentru dans din familia președintelui Comisiei de cultură a CJ, Adrian Negoiță.

Consilierii județeni au aprobat, la sfârșitul lunii februarie, Agenda cultural-sportivă a instituției. Este vorba de aproape 1.000 de proiecte, pe care CJ Timiș le va finanța cu o sumă totală de 4.9 milioane de lei. Ca în fiecare an, lista cuprinde manifestări dintre cele mai diverse. Printre acestea, Ziua bazaltului, Festivalul Țuicii, Ziua lui Mihail Sadoveanu sau Sărbătoarea matematicii varieșene. Nu lipsesc rugile și nedeile, dar și câteva dintre cele mai importante festivaluri din zona de vest: cel marca Exit, Plai sau Gărâna Jazz Festival, sau tradiționalul concert din Peștera Românești. O altă decizie interesantă este finanțarea cu 15.000 de lei a nu mai puțin de nouă simpozioane și concursuri organizate de școala generală din Mașloc, în condițiile în care, de exemplu, nu s-a găsit niciun leu pentru evenimentele propuse de orașul Jimbolia.

Diriguitorii culturii de la CJ Timiș au considerat, de asemenea, că acțiunile organizate de un club privat de dansuri sportive din Timișoara merită aproape mai mulți bani publici decât toate proiectele propuse de celelalte orașe din județ! Astfel, pentru „Dans și muzică pentru «toți» copiii”, care va avea loc în „2015”, fără precizarea unei date exacte, CJ alocă 20.000 de lei. Pentru Festivalul de muzică, teatru și dans în stradă, care va avea loc la o dată la fel de precisă, suma alocată este de 15.600 de lei. De asemenea, Festivalul Internațional de Dans Timișoara (FIDT), ajuns la ediția a treia, va primi, de la bugetul CJ Timiș, nu mai puțin de 85.000 de lei. Acesta va avea loc în „semestrul II 2015”. Ce au în comun toate aceste evenimente? Simplu: Asociația Club Sportiv Magnum VRD Timișoara, un club privat de dansuri sportive.

Suma totală alocată de la bugetul județului pentru manifestările organizate de acest club este de fix 120.600 de lei! Adică peste 27.000 de euro. În comparație, în aceeași agendă culturală, la capitolul „Manifestări culturale realizate de consiliile locale în colaborare cu CJ Timiș și prin agenda cultural-sportivă și de tineret finanțată din bugetul CJ Timiș pe anul 2015”, Lugojul și celelalte opt orașe din județ au primit…126.000 lei! Agenda culturală a județului a fost aprobată în Comisia de cultură a CJ, din care fac parte Adrian Negoiță (PSD) – președinte, Adrian Pau (PSD), Marin Popescu (PNL), Nicolae Bitea (PNL) și Adrian Pășcuță (PNL). Probabil absolut din întâmplare, fiul lui Adrian Negoiță practică dansurile chiar la Magnum VRD.

UPDATE: Consilierul județean Adrian Negoiță spune că banii nu revin clubului Magnum VRD. „Acum câțiva ani, am stabilit, împreună cu președintele Federației Române de Dans Sportiv, că este o nișă… Vin foarte mulți sportivi din străinătate, este cam dintre puținele festivaluri în care vin peste 40 de perechi internaționale, din Argentina până în Rusia, și este o oportunitate, fiind, din păcate spun, singurul festival din Timiș care este dat și pe TVR Internațional. De aceea sunt și atât de mulți bani, se aduc perechi chiar din Argentina, se aduc școlile de salsa…”, susține Negoiță. „Noi finanțăm evenimentul ca festival. Noi nu finanțăm clubul, Doamne ferește. E problema lor ce fac în restul anului. Noi finanțăm exclusiv festivalul”, ne-a mai declarat social-democratul. Adrian Negoiță mai spune că festivalul de dans desfășurat la finele săptămânii trecute la Timișoara a primit, tot din partea CJ, 50.000 de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

TIR în flăcări pe Calea Aradului! Ce s-a întâmplat/FOTO

Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora…

4 ore ago

Primarul Fritz vrea să discute cu liderii politici soluţii pentru trecerea proiectului privind noile taxe şi impozite

Primarul Dominic Fritz a declarat că intenţionează să discute cu toţi liderii politici ai partidelor…

6 ore ago

A murit nevinovat într-un accident pe care nu l-a provocat

La momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, a…

8 ore ago

Prinși în flagrant cu kilograme de „iarbă” la ei

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial…

9 ore ago

Alfred Simonis cere dezbatere cu participarea tuturor părților implicate pe proiectul taxelor și impozitelor locale

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, cere un dialog politic real pe tema impozitelor și taxelor…

10 ore ago

Șantierul noului drum de legătură Timișoara – A1 se închide în acest an la 40% din total realizat/FOTO

Muncitorii clujenilor de la ARL au plecat în concediul de iarnă de pe șantierul noului…

11 ore ago