Reprezentantii Primăriei Timișoara nu s-au prezentat, joi, „ședința săptămânală de comandament” de pe șantierul de la Liceul Lenau. Asta, în condițiile în care, în aceeași zi, lucrările au fost sistate de constructor, care reclamă greșelile din proiect.
Robert Kasler, din partea Kasdum-GF, a înaintat, joi, o adresă oficială către primarul Nicolae Robu și managerul de proiect Adriana Deaconu, solicitând explicații asupra motivului pentru care așa-numita ședință săptămânală de comandament nu s-a ținut, în chiar ziua în care lucrările pe șantier au fost sistate. „La comandament au fost prezenți doar ing. Ebetiuc Cristi – șef șantier din partea antreprenorului și ing. Peter Barabas – diriginte de șantier (…) Responsabilul tehnic din partea primăriei, sing. siderurgic specializarea turnătorie Ovidiu Purdea, a trecut prin șantier timp de trei minute și nu a dorit să participe la ședința de comandament. Revenim pe această cale (…) și vă rugăm să ne informați când vom intra în posesia proiectului tehnic revizuit, pe care trebuie să-l primim pe data de 1 aprilie”, se precizează în această adresă. „Iată că nici acum pe ultima sută de metri, când lucrările sunt sistate, nimeni nu vrea să se implic, pentru deblocarea situției. Oare chiar nu le pasă de elevii, părinții și profesorii de la această unitate de învățământ? Se pare că nu!”, mai spun cei de la firma mehedințeană care a câștigat licitația organizată de PMT. O reacție oficială a municipalității nu există momentan.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…