Categories: Primăria Timişoara

Skatepark-ul din Parcul Central, un puzzle de 475.000 de euro gata in trei luni

Firma mehedințeană Kasdum-GF se poate apuca de acum de treabă: marți a fost predat amplasamentul și a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la viitorul skatepark. Acesta va avea o suprafață de 1.500 metri pătrați și va fi împărțit în patru zone de dificultăți diferite.

Skatepark-ul de 1,7 milioane de lei urmează să fie amenajat pe locul celui vechi, în Parcul Central. Lucrarea a fost adjudecată de Kasdum-GF, care este la cea de-a treia licitație câștigată de firma din Drobeta Turnu Severin, după cele de reabilitare a Liceului Lenau, respectiv de amenajare a Bălții Lămâița, din Freidorf. „Tinerii Timișoarei așteaptă un asemenea parc și l-am promis, dar a fost nevoie de timp până când s-a întocmit studiul de fezabilitate, până s-a făcut proiectul tehnic, până când s-au parcurs etapele de licitare și, iată, am ajuns la încheierea contractului și, acum, la predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Banii provin de la bugetul local, iar termenul de execuție este unul scurt, de trei luni”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, parcul va putea fi omologat pentru competiții internaționale. „Eu nu mă pricep la detalii în acest domeniu, vor fi diverse obiecte care permit cultivarea curajului, a simțului răspunderii, în egală măsură, și distracția celor care practică astfel de sporturi extreme”, a mai spus edilul. Kasdum-GF SRL este firma care lucrează și la reabilitarea Liceului Lenau și, la începutul lunii, a reclamat erori grave în proiect. Acum, reprezentanții Direcției de Mediu spun că nu va fi cazul de așa ceva. „Vor fi patru zone, de dificultăți diferite, de la foarte ușor, începători, la destul de greu, greu să zicem. Proiectul este în regulă și termenul este foarte scurt, de numai trei luni… sunt componentele turnate, aduse gata, doar se montează la fața locului. Amenajările constau în betonat, rigola de scurgere a apei pluviale și panoul de informare. E cam ca la puzzle”, spun aceștia.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu

Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru…

2 ore ago

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin…

2 ore ago

„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”

Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a…

6 ore ago

Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu…

10 ore ago

La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete

Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul…

12 ore ago

Vorba cântecului: „La arme cu frunze și flori”

Un sondaj INSCOP ne arată ce nu mai speram să aflăm despre poporul român: că…

14 ore ago