JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ
JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN
DOSAR 289/261/08.04.2015
În temeiul art. 1051 C.p.c.
Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. BRĂILĂ VASILE, domiciliat în Com. Sicheviţa, sat Cruşoviţa, nr. 31, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta
SOMAŢIE
Pentru ca toţi cei interesaţi să ia cunoştinţă despre intenţia de a uzucapa imobilul în suprafaţa de 5480 m.p., nr. top. 1714/88, categoria păşune în punctul Poieniţa.
Orice persoană interesată poate să facă opoziţie în termen de 6 luni de la data prezentei publicaţii.
PREŞEDINTE, GREFIER,
ANCA PRUNOIU ANGELIA PASCU
Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…
Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…
George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…