Categories: Anunţuri

SOMAŢIE DOSAR 297/261/08.04.2015

JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ
JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN
DOSAR 297/261/08.04.2015

În temeiul art. 1051 C.p.c.
Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. GRUIŢA GHEORGHE, dom. în Com. Sicheviţa, nr. 70, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta

SOMAŢIE

Pentru ca toţi cei interesaţi să ia cunoştinţă despre intenţia de a uzucapa imobilul în suprafaţa de 7508 m.p., nr. top. 2502/5, categoria păşune în punctul Croul Adanc.
Orice persoană interesată poate să facă opoziţie în termen de 6 luni de la data prezentei publicaţii.

PREŞEDINTE, GREFIER,
ANCA PRUNOIU ANGELIA PASCU

Share
Published by
deBanat

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

3 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

4 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

7 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

8 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

8 ore ago