Categories: Social

Ziua Sf. Gheorghe, Purtatorul de Biruinta, ziua in care nu e voie sa dormi

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbatorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Născut în Capadocia, în secolul al IV-lea, pe vremea împăratului Dioclețian, a ajuns conducător de armată. În anul 303, Dioclețian a început lupta împotriva creștinilor, dar Sf. Gheorghe nu s-a ferit însă să-și mărturisească credința, astfel că a fost întemnițat și torturat. Cei care au asistat la chinurile la care a fot supus acesta, uimiți de faptul că Sf. Gheorghe a rămas nevătămat și a înviat un mort, au primit credința în Hristos. Minunea a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Pentru că nu și-a lepădat credința în Hristos, Sf. Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în 23 aprilie 304.

Iconografia păstrează imaginea Sf. Gheorghe călare, străpungând cu sulița un balaur. Legenda spune că el a salvat astfel cetatea Silena, terorizată de un balaur. Sf. Gheorghe este reprezentat, de asemenea, într-o mantie roșie, dar și ca războinic pedestru sau în veșminte patriciene, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă. În 1222, regele Richard Inimă de Leu l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale a Angliei. Marele Mucenic Gheorghe este ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române.

În credința populară, Sân-George este considerat zeul vegetației și protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor. Se spune că atunci când se aud primele broaște cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață, el fiind considerat înverzitorul întregii naturi. În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primavară. În noaptea sau dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza brazdele, astfel împodobite, la stâlpii porților și ai caselor, la ferestre și uși, în grădini și pe morminte. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi, deoarece se credea că cel care încalcă interdicția avea sa fie somnoros întregul an. Aproape 900.000 de români îşi sărbătoresc, joi, onomastica, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Dintre cei peste 700.000 de bărbaţi, 540.000 se numesc Gheorghe sau Ghiorghe, 148.000 poartă numele George, 24.000 – Gheorghiţă sau Ghiorghiţă şi 4.700 – Ghiţă. Dintre femei, 132.600 se numesc Georgeta, 33.000 – Gheorghiţa sau Ghiorghiţa, iar 14.900 – Geta.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Daniel David a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei. Marilen Pirtea dat ca mare favorit pentru a prelua acest portofoliu

Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, anunţându-l verbal,…

24 de minute ago

A scăpat ca printre urechile acului! O mașină a intrat pe linia de tren și a fost lovită de un automotor

Incident pe calea ferată! Un șofer neatent nu a văzut că vine trenul, dar a…

7 ore ago

S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO

Circulația rutieră prin Pasajul Solventul a fost deschisă, a anunțat, la orele prânzului, primarul Dominic…

9 ore ago

Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș

Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș,…

10 ore ago

Timișoara rămâne în afara topului celor mai scumpe apartamente din România și în 2025

Cele mai scumpe cartiere din România pentru cei care și-au dorit să-și cumpere propria locuință…

10 ore ago

Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică obligatorie, pe tema noilor taxe și împozite, în data de 23 decembrie

Cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Timișoara organizează marți dezbaterea publică necesară,…

10 ore ago