Coasta de Azur, un colt de paradis pentru orice pamantean / FOTO

De peste un secol, milioane de pământeni visează să ajungă, măcar o dată în viață, pe Riviera franceză, pentru o vacanță ca-n filme. Frumusețea Coastei de Azur continuă să fascineze oameni din toate colțurile lumii, care speră să găsească aici un strop de strălucire.

Farmecul litoralului francez este amplificat de clima blândă şi de evenimentele care au loc aici pe toată durata anului, când turiștii se pot întâlni în stațiuni cu tot felul de personalități artistice sau ale lumii mondene. Agenţia de turism Ultramarin a pregătit pentru această vară un sejur de excepţie pe Coasta de Azur, cu variante de plecare cu avionul sau cu autocarul, ambele cuprinzând un circuit prin Italia şi Franţa, vizitarea celor mai frumoase obiective, dar şi timp de plajă pe renumitul nisip fin catifelat al rivierei franceze.

Pentru cei care aleg să meargă cu autocarul, Ultramarin vă duce pe un traseu pitoresc. Veți traversa astfel Austria, mergeți apoi Italia, unde, împreună cu cei care vin cu avionul, veți vizita oraşul Milano, cu cele mai importante obiective turistice. Odată ajunşi pe Coasta de Azur, veți fi învăluiți imediat în atmosfera de „belle epoque”. Nisa şi Cannes vă aşteaptă să le descoperiţi celebrele palate, cazinouri sau vile vechi, puse în evidenţă de fermecătoarea lumină mediteraneană. De altfel, Coasta de Azur este una dintre cele mai filmate regiuni din lume, alături de California, New York şi Paris – regizorii fiind atraşi în permanenţă de inconfundabila atmosferă a staţiunilor.

Saint Tropez, cea mai plină de viaţă staţiune de pe litoralul francez şi locul unde pictori sau scriitori celebri şi-au găsit inspiraţia, îi atrage în permanenţă, cu atmosfera sa pitorească, relaxată şi veselă, pe cei dornici de distracţie, cluburile sale fiind de altfel cunoscute în întreaga lume. Tot în cadrul acestui sejur puteţi vizita Marsilia, al doilea oraş ca mărime al Franţei, renumit pentru celebra fortăreaţă Chateau d’If, legată pe vecie de aventurile Contelui de Monte Cristo. Cu siguranţă veţi rămâne apoi fascinaţi de Monaco, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, unde, în zona înaltă, deasupra mării, veţi putea vizita Catedrala Notre Dame, Oceanograful, Palatul Regal, Portul de Iahturi, Circuitul de Formula I, celebrul Casino, dar şi zona exclusivistă a magazinelor de lux. În ultima zi înaintea plecării spre ţară, veţi savura atmosfera romantică a oraşului San Remo, dar şi frumsețea maiestuoasă a Genovei, unde veţi putea vizita Portul Vechi, Catedrala San Lorenzo, Palatul Ducal, Biserica Il Gesu, Piazza Ferrari, casa lui Cristofor Columb și Porta Soprana. Toate acestea, îmbinate cu zile de relaxare pe cele mai frumoase plaje ale rivierei franceze, unde vă veţi simţi, probabil, ca într-un film, înconjuraţi de peisaje celebre, respirând aerul extravagant atât de căutat de turiştii din întreaga lume. Detaliile excursiei organizate de Agenţia de turism Ultramarin cu autocarul şi cu avionul, pot fi găsite aici și aici.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

O oră ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

3 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

3 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

3 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

3 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

5 ore ago