Categoric nu există filială PSD mai năpăstuită decât cea din Timiș. Pe lângă că nu-i bagă electoratul în seamă în Timișoara de mai bine de două decenii, social-democrația de pe Bega are momente când pare ca o familie defavorizată. Dezorganizată chiar. Cu o mamă cu mustață, copleșită de griji, și un tată incert venit ba de la CJT, ba de la ministerul Comunicațiilor, ba de la Senat. Mă și mir că nu se înscrie la primărie pentru ajutoare de încălzire, ajutor social, zahăr, ulei, făină și macaroane ajutor de la Uniunea Europeană, tot tacâmul pentru cineva cu nevoi. N-au casă și nu de acum, ci de când i-au scos în stradă rromii pe Loga. Apoi au stat de milă la Petrișor Jr, vizavi de abator, dar zilele grele nu s-au terminat. Primarul Ciuhandu le-a dat un petec de pământ lângă leagănul de copii, preț al alianței din CLT, dar pentru a-și ridica acolo o vatră a socialismului bănățean pesediștii trebuiau să pună mâna pe drujbă, să taie o frumusețe de parc. Au lăsat-o moartă și chiar nu știu de ce. Căci au ajuns la putere și nimic nu le mai stătea în cale, darmite Agenția de Mediu. Semn cumva că pesediștii din Timiș pot avea, când vor, și față umană.
Umană, umană, dar alifiile cu care au fost unși de mici nu și le-au dat jos. Astfel că au pus ochii și mâna pe o clădire de pe Splaiul Vladimirescu. O clădire în care poți întoarce Mercedesu’ fără marșarier a fost evaluată special pentru ei la 100.000 euro, mult mai puțin decât a investit proprietarul Administrația Domeniului Public, adică municipalitatea, când a renovat-o nu cu mult timp în urmă. Deși liberalii se dau acum mari apărători ai bunului public, la acea vreme de frumos parteneriat USL, au votat și dumnealor pentru acest „tun imobiliar”. „Don Quijote” a fost consilierul PP-DD Petrică Folică, care a înclinat prin votul său balanța spre respingerea tranzacției. Și, iată, pesediștii au rămas „defavorizați” în continuare, mai ales dacă ne amintim că PNL și-a cumpărat sediul la preț de-o pizza mai bună, 15 euro. PNȚCD la fel, pe-o șaormă, PD, pe-un kurtos-kalacs etc. Dar așa erau legile atunci, de se cumpărau imobilele pe partide la preț de inventar. Ghinion.
Rămași fără sediu din cauza unui banal Folică „Frânaru”, pesediștii au rămas în chirie cu 1.500 pe lună. Cuiva i s-a făcut milă de a cerut 1.500 lei pe o clădire de 3.500 de euro pe lună, cel puțin. Și-așa, „defavorizații” s-au comportat precum în serialul britanic „Romanians are coming”. Au intrat, n-au mai ieșit și nici n-au plătit nimic de atunci. Datoria: 32.337 lei. Cu tot cu penalități: 44.527 lei, 10.000 euro. Nu e dramatic? Bine, „defavorizații” de la PSD Timiș au invocat niște compensări ce ar fi trebuit făcute pentru renovările plătite de ei la mutarea în sediul, în vara lui 2013. Nimeni de la „defavorizați” nu s-a gândit însă să pună pe o hârtie un astfel de aranjament financiar, negru pe alb în contract, ca treaba să ajungă și la Direcția Fiscală a primăriei, iar chiriașul să stea cu inima împăcată și sentimentul lucrului bine făcut.
La ce bun? Nu-i mai ușor să stai de-a moca în clădirile statului, căci cine e, la urma urmelor, statul? Nu PSD? Cine sunt pădurile, fabricile, terenurile agricole, fierul vechi de atâția ani? Clasa politică și șmenarii conectați, iar o statistică DNA ne-ar arăta și de ce culoare este această clasă. Nici nu vreau să mă gândesc în ce condiții vor trăi „defavorizații” după ce pleacă de la guvernare, dacă acum, cu mâna plină, n-au din ce plăti chiria. Iar dacă, conform clauzelor contractuale, îi dă primăria afară din sediu pentru neplata chiriei sute de zile, asta chiar nu mai e democrație populară!
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…