Categories: Info si Utile

Inspectiile fiscale de mediu (P)

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Societatea de Avocatură CHSH Gilescu, Văleanu, Nathanzon şi Partenerii, organizează în 14 mai, între orele 10 și 14, în Sala C.E.D.O a sediului CCIAT din Piața Victoriei nr. 3, un seminar cu tema „Inspecții fiscale efectuate de funcționarii fondului pentru mediu. Măsuri de conformare a agenților economici. Aspecte teoretice şi practice. Sancțiuni aplicabile”.

În ultimii ani, s-au desfăşurat, în medie, aproximativ 450 de controale anual din partea Administrației Fondului pentru Mediu care s-au încheiat prin aplicarea de sancțiuni (inclusiv recalculări ale obligațiilor de plată) în cuantum de peste 60.000.000 lei/an. Agenții economici vizați de astfel de controale sunt companiile care introduc pe piață bunuri ambalate (în special marii retaileri, dar şi societăți din alte domenii), echipamente electrice şi electronice, substanțe chimice şi anvelope, companii care desfăşoară activitate în domeniul colectării şi valorificării deşeurilor metalice. Seminarul este susținut de Cornel Brezuică, expert pe probleme de mediu şi fiscalitate de mediu, consultant CHSH și avocat Ovidiu Văleanu, partener coordonator CHSH Gilescu, Văleanu, Nathanzon şi Partenerii. Participarea este gratuită.

Programul seminarului:
09:45 – 10:00 – Înregistrarea participanților
10:00 – 10:15 – Deschiderea seminarului
10:15 – 10:45 – Fondul pentru Mediu ‐ avantaje, dezavantaje
10:45 – 11:15 – Obligațiile de mediu ale contribuabililor
11:15 – 11:45 – Modalitate de realizare a obiectivelor de mediu anuale
Pauza de cafea
12: – 14:15 – Întrebări şi răspunsuri

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

9 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

11 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

14 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

15 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

15 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

15 ore ago