Categories: Administratie

Jimbolia, rupta total de Timisoara: fara tren direct sau autobuz, navetistii se descurca cum pot

Situație ireală pentru secolul XXI în Timiș: un oraș aflat la doar câteva zeci de kilometri de Timișoara nu are legătură directă cu reședința de județ, nici pe calea ferată și nici pe șosea. Primarul din Jimbolia spune că n-a reușit să primească un răspuns clar nici de la CJ, nici de la prefectură, nici de la CFR.

De trei săptămâni, în jur de 230 de navetiști de la Jimbolia ajung numai ei știu cum la și de la Timișoara. Situația e aberantă: din 19 aprilie, pe traseul Jimbolia – Timișoara și retur nu mai circulă niciun tren. „Am încercat să contactăm regionala CFR, CJ și Prefectura Timiș. Am fost rugați de Regionala CFR să sunam la Regio Trans, am sunat, ne-au spus să nu-i mai deranjăm, deoarece au solicitat rezilierea contractului între CFR si Regio Trans, și să ne adresăm ministerului. Aceleași îndrumări le-am primit și de la prefectură, și de la CJ, am trimis adrese și la Ministerul Transporturilor Nu am primit un răspuns în scris”, spune primarul Darius Postelnicu.

Ca să ajute cumva oamenii, primăria a contractat, cu ajutorul sponsorizărilor de la firmele din localitate, un autocar de 60 de locuri. Acesta nu ajunge însă și, oricum, edilii locali nu-și permit pe termen lung o astfel de cheltuială. Ca și cum nu ar fi de ajuns, pe șosea, ruta a fost concesionată de CJ Timiș către Autotim, însă autobuzele nu ajung la Jimbolia. Motivul: nu e rentabil financiar. „Autotim se oprește undeva la Cărpiniș, dacă nu mă înșel. Spuneau că nu le rentează să ajungă până la Jimbolia, nu știu exact datele contractuale. Pentru o săptămână, autocarul ne-a costat 4.000 de lei. Nu ne putem permite o astfel de cheltuială, mai cu seamă că bugetul nostru a fost vitregit anul acesta”, mai spune Postelnicu. Momentan, primăria se folosește de un microbuz cu 19 locuri, dar evident acesta este mult prea mic. „Toată lumea ne-a îndrumat să sunăm la minister. Vorbim despre dascăli, despre medici, despre elevi, despre studenți…”, a mai afirmat Darius Postelnicu. Culmea este că primăria nici nu poate contracta un alt operator rutier, pentru că ar putea fi amendată, în condițiile în care ruta este deja concesionată. Până pe 19 aprilie, pe ruta Timișoara-Jimbolia și retur circulau zilnic patru trenuri.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

9 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

11 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

13 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

13 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

14 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

14 ore ago