Categories: Invatamant

Principesa Margareta, Doctor Honoris Causa al Universitatii de Stiinte Agricole a Banatului / FOTO

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului a împlinit, în aceste zile, 70 de ani de activitate și a sărbătorit evenimentul în mod… regal. Principesa moștenitoare Margareta a devenit, vineri, a Doctor Honoris Causa al prestigioasei instituții de învățământ timișorene.

Sărbătoare mare, vineri, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, care a împlinit 70 de ani de la înființarea consfinţită printr-un decret regal semnat de Majestatea Sa, Regele Mihai. La ceremonie au participat o mulțime de invitați, printre care ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, rectorii celorlalte universități timișorene, președintele CJ, Titu Bojin, primarul Nicolae Robu, dar și IPS Ioan Selejan. Cu această ocazie, Principesa Margareta a primit titlul de Doctor Honoris Causa. „Este o personalitate pe care ne-o dorim în corpul de elită al universității prin acordarea acestui titlu”, a spus rectorul USAB, Paul Pîrșan. Principesa și-a primit distincția cu eleganță și modestie. „Văd această distincție ca pe un omagiu adus înaintașilor mei. În cei 150 de ani de existență, Casa Regală a privit educația mereu ca o prioritate. Știu că niciunul din cei 70 de ani nu a fost ușor pentru universitate”, a spus Principesa Margareta.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

13 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

30 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

20 de ore ago