Categories: Cultura

30 de liceeni din Timisoara vor debuta in teatru la… Oslo

În aprilie s-au jucat de-a teatrul la Timișoara, în octombrie vor juca pe bune la Oslo! Câteva zeci de liceeni din orașul de pe Bega, parte a programului „Say it now”, inițiat de Teatrul Național, vor debuta pe o scenă profesionistă în această toamnă.

Teatrul Național a câștigat o finanțare EEA Grants, în programul „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, finanțat prin Mecanismului Financiar SEE 2009-2014” și, în parteneriat cu Compania „B. Valiente” din Oslo, își propune să implice teatrul în procesul de formare a tinerilor. Proiectul se numește „Say it now!” și are ca scop realizarea unui spectacol care aduce față în față artiști români și norvegieni. În luna aprilie, 30 de elevi de la Colegiul de Artă „Ion Vidu”, Liceul „Grigore Moisil”, Liceul „Ion Mincu” și Colegiul Național Bănățean au participat la un workshop coordonat de regizorul și pedagogul norvegian Marcelino Valiente, căruia i s-au alăturat actorii Ana Munteanu, Flavius Retea și Bogdan Spiridon.

Timp de cinci zile, tinerii au dezvoltat situații teatrale, au descoperit noi modalități de a exprima subiecte neexprimate în contextul școlar și de a le exploata cultural. Toate aceste teme au fost consemnate și analizate de scriitoarea Mihaela Michailov și vor sta sta la baza unei piese de teatru care urmează să fie montată la Naționalul timișorean. Spectacolul va avea premiera în luna octombrie, fiind urmat de două reprezentații la Oslo. Repetițiile încep în septembrie. „Mizăm pe faptul că acest proiect va favoriza comunicarea între generații, va sensibiliza comunitatea la câteva dintre subiectele stringente ale adolescenței și nu numai și, nu în ultimul rând, va oferi oportunitatea unui dialog cultural european în cel mai concret mod”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

34 de minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

4 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago