Categories: Timp liber

3rei Sud-Est si Antonia canta de Ziua Timisoarei / PROGRAM

Ziua Timișoarei va fi celebrată, în acest an, timp de… trei zile! De sâmbătă până luni, sunt programate concerte, expoziții și un cros nocturn sau un turneu de minifotbal. Va avea loc, de asemenea, și o ședință festivă a CL, la care vor fi decernate trei titluri de cetățean de onoare.

3 August a devenit Ziua Timișoarei printr-o hotărâre de consiliu local din 1999. Ea marchează momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti. În acest an, manifestările aniversar încep sâmbătă, 1 august, de la ora 20, în Piaţa Victoriei, unde sunt programate concerte cu Alina Eeremia, Deepcentral, Antonia și 3rei Sud Est. Duminică, 2 august, tot în Piaţa Victoriei, de la aceeași oră, au loc lansarea Orchestrei de tineret a municipiului Timişoara şi recitaluri susţinute de trupele The Weekend Band şi Love Hunters. În încheierea concertelor va avea loc un foc de artificii. Luni, 3 august, vor fi dezvelite busturilor lui Pius Brînzeu şi Anghel Dumbrăveanu, iar la ora 11 are loc şedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara, la Sala Mare a Senatului Universităţii Politehnica Timişoara. Seara, iubitorii de jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara, de la ora 19, în Piaţa Victoriei.

Program complet

Sâmbătă, 1 august

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – Sala Lira
ora 11 – Expoziție – Asociația Artiștilor Plastici „Romul Ladea”

Program acţiuni sportive
Cupa oraşelor înfrăţite – turneu de mini fotbal cu echipe de amatori
orele 9 – 17 – Baza Sportivă Colterm
Participă echipe reprezentând Municipiul Timişoara şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere.

Piaţa Victoriei
ora 20 – concerte Alina Eremia, Deepcentral, Antonia, 3rei Sud Est

Primăria Timișoara
ora 22 – Crosul nocturn Timişoara, pe traseul str. 20 Decembrie 1989 – Bd. Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, continuare pe Bd. Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, Bd. Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – Bd. Vasile Pârvan – Podul Mihai Viteazul – str. 20 Decembrie 1989, finish Primărie.

Duminică, 2 august

Teatrul de Vară din Parcul Rozelor
ora 19 – Fanfara Timişoara Big Band
ora 20 – Concert extraordinar Ansamblul Timişul

Piaţa Victoriei
ora 20.00 – concerte Orchestra de tineret a municipiului Timişoara, alcătuită din elevi ai Colegiului de Artă Ion Vidu şi studenţi de la Facultatea de Muzică, din cadrul Universităţii de Vest, The Weekend Band, Love Hunters
Foc de artificii

Luni, 3 august

Parcul Central
ora 9 – ceremonial militar, fanfara Garnizoanei Timişoara
Dezvelire busturi: Pius Brînzeu şi Anghel Dumbrăveanu

Sala Mare a Senatului UPT
ora 11 – ședință festivă a CL Timișoara – decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare doamnei Coleta de Sabata, prima femeie rector a Universităţii Politehnica din Timişoara, lui Ştefan Drăgulescu, fost ministru al sănătăţii, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie, şi decernarea post–mortem a Titlului de Cetăţean de Onoare lui Ioan M. Anton, profesor, vicepreşedinte al Academiei Române, fost rector al Institutului Politehnic Timișoara.

Piaţa Victoriei
ora 19 – Blues pentru Timişoara- concert Moody Stuff & Bogdan Nagy, Bega Blues Band guest star A.G. Weinberger, Matyas Pribojszki Band, Blue Family

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

O oră ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

3 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

4 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

7 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

9 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

11 ore ago