Categories: Timp liber

Andre Rieu, in concert: de la Maastricht, la Timisoara

Dacă n-ați ajuns la niciunul din concertele susținute în acest an de André Rieu, aveți acum șansa să-l vedeți pe îndrăgitul artist într-un eveniment cu totul special. Este vorba despre concertul din Piaţa Vrijthof din Maastricht! Și asta, fără să plecați din Timișoara.

În cazul în care sunteți fani ai lui André Rieu, treceți-vă în agende data de 18 iulie. Atunci, de la ora 20,45, în sala „Capitol”, veți putea veda concertul susținut de artistul olandez la Maastricht, în orașul său natal. Evenimentul va fi transmis în High Definition, prin satelit, și va fi adus la Timișoara de compania D’Stars, în parteneriat cu CinemaLive. „Sunt deosebit de încântat că unul din concertele pe care le susţin la Maastricht, oraşul meu natal, va fi difuzat şi anul acesta în cinematografe! Vă pot promite de pe acum că va fi o noapte muzicală de neuitat. Dacă nu vă puteţi alătura nouă la Maastricht, atunci venim noi la voi”, le-a transmis Rieu fanilor din întreaga lume. Olandezul a vândut, în luna iunie, peste 70.000 de bilete la concertele pe care le-a susținut în București. La fel ca și anul trecut, publicul este îndemnat să voteze on-line una dintre cele patru piese muzicale propuse. Cea care va obține numărul cel mai mare de voturi va fi interpretată de André Rieu, în exclusivitate pentru publicul din cinematografe. Puteți vota aici până vineri, 3 iulie, ora 19. Concertul durează aproximativ trei ore, pasajele vorbite sunt în marea lor majoritate în engleză, cele vorbite în olandeză fiind subtitrate în engleză. Biletele costă 40 lei și pot fi cumpărate de la casieria cinematografului Timiș, în fiecare zi, între orele 15 și 19.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

15 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

15 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

16 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

17 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

19 ore ago