Categories: Social

Biciclistii, betivii si cersetorii, vanati de politistii locali in Piata Operei

Peste 600 de amenzi au dat, în ultimele luni, polițiștii locali, în Piața Operei. Au fost arși la buzunare bicicliști care nu respectă interdicția de circulație, persoane surprinse în stare de ebrietate, dar și diverși vânzători ambulanți. De asemenea, au fost ridicați peste 120 de cerșetori.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Piața Operei este unul dintre locurile în care Poliția Locală are patrule permanente. „Este locul cel mai frecventat de timișoreni, dar și de turiști, dar și locul în care se desfășoară frecvent manifestări publice, culturale, religioase și de divertisment. Pentru că suprafața este una destul de întinsă, iar zona este tranzitată atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii locali asigură permanent perimetrul”, explică reprezentanții instituției. Aceștia au făcut și inventarul la amenzile date în ultimele luni: este vorba despre 605 sancțiuni contravenționale, din care peste jumătate pentru cei surprinși că aruncă gunoaie pe jos, împart flyere și lipesc anunțuri în locuri neautorizate. De asemenea, au fost amendați, de la începutul lui mai, 191 bicicliști care au încălcat restricția de circulație valabilă în fiecare seară, cu începere de la ora 18. „Un număr de 146 sancțiuni au fost aplicate la Legea 61/1991, pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, apelarea la mila publică, săvârșirea de acte obscene, iar alte 23 de sancțiuni, pentru acte de comerț ilicit persoanelor depistate că vindeau fără documente legale produse precum parfumuri contrafăcute, linguri din lemn, obiecte de îmbrăcăminte”, mai transmit cei de la Poliția Locală. Tot în Piața Operei au fost depistați, în ultimele luni, 124 de cerșetori, care au fost ridicați de pe stradă și predați serviciilor sociale sau îndrumați către localitățile de domiciliu, însă nu înainte de a fi trecuți într-o bază de dată. Odată cu deschiderea teraselor, Piața Operei este tot mai atractivă pentru cerșetori, care găsesc „teren” propice printre consumatorii de limonadă și cafele, însă Poliția Locală face din nou apel la timișoreni să nu le mai ofere bani.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

33 de minute ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

50 de minute ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

2 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

2 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

3 ore ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

4 ore ago