Categories: Timp liber

Culoare, muzica si dans la Parada portului popular de la Festivalul Inimilor / FOTO

Parada portului popular, devenită deja o tradiție la Festivalul Inimilor, a colorat, joi seară, centrul Timișoarei. Festivalul Inimilor a umplut, din nou, Teatrul de Vară din Parcul Rozelor și va continua până duminică.

Sute de artiști în straie populare viu colorate, muzică din toate colțurile lumii și dansuri pline de veselie. De asta s-au putut bucura locuitorii orașului de pe Bega, care s-au aflat joi seară în centrul Timișoarei. Participanții la parada portului popular au venit atât din România, cât și din țări precum SUA, Turcia, Mexic, Columbia și multe altele. Trecătorii n-au putut să nu se oprească să admire veșmintele și să nu asculte muzica tradițională, atât românească, cât și străină. Oamenii au făcut poze, au filmat parada, iar unii dintre ei au început chiar să danseze. La Festivalul Inimilor au fost invitați 1.200 de artiști din 14 țări. Evenimentul continuă și vineri, când, de la ora 19,30, pe scena din Parcul Rozelor vor urca ansamblurile „Cununița”- Bănia, „Vargovcan” – Slovacia, „Păstrătorii Tradiției” – Pecica, „Florile Mureșului”- Vladimirescu, „Zarandul”– Arad, „Timișul” – tineret, „Ballet Folklorico del Norte” – Mexic, „Doina Timișului” – Timișoara, „Folklor Kurumu” – Turcia, „Banatul” – Timișoara, „Esbart Marboleny” – Spania, „Oro” al Centrului Cultural al Studenților din Niș-Serbia, „University 2” al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi – Georgia, „WICI – Song and Dancer Theater” din Chicago – SUA.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago