Problemele sistemului sanitar ar putea fi rezolvate, dacă România ar avea o strategie bine pusă la punct în ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Asta crede deputatul liberal de Timiș Cornel Sămărtinean.
Fie că e vorba de spitale dotate sub nivelul standardelor europene sau de clinici care nu au beneficiat de reabilitări de mulți ani, problemele sistemului sanitar din România sunt binecunoscute. Acest tip de probleme au fost sesizate și de deputatul PNL de Timiș, Cornel Sămărtinean. Liberalul susține că fondurile de europene ar putea să fie salvarea în ceea ce privește acest domeniu, dar pentru a se folosi de ele, România are nevoie de o strategie bine pusă la punct. „România are nevoie de o strategie care să faciliteze accesarea fondurilor europene destinate sistemului sanitar, pentru ca românii să beneficieze de servicii medicale comparabile cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene. În vederea stimulării eficienței, calității și accesibilității la servicii de sănătate performante, accesarea fondurilor europene destinate domeniului sanitar, mai ales la capitolul investiții poate reprezenta soluția salvatoare pentru sistemul medical din România. Având în vedere problemele cu care se confruntă sistemul sanitar românesc, accesarea fondurilor europene destinate sistemului sanitar din România ar trebui să reprezinte o prioritate pentru reprezentanții Ministerului Sănătății”, declară deputatul liberal.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…