Dan Alexa a fost şomer doar câteva zile. Tehnicianul care a demisionat de la Poli săptămâna trecută a ajuns la un acord cu Rapid Bucureşti, unde va colabora cu Ovidiu Burcă, pe care l-a vrut şi la Timişoara în locul lui Daniel Stanciu.
„Ne-am pus de acord cu Dan Alexa pentru un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire din partea clubului. Negocierile nu au durat mult, el a înţeles condiţiile pe care le putem oferi aici şi s-a arătat mulţumit de oferta noastră. Contractul îl vom semna imediat după ce Dan Alexa îşi reziliază contractul cu ACS Poli”, a declarat Valerii Moraru, acţionarul Rapidului, citat de Mediafax. Alexa a semnat un contract pentru o perioadă de un an, iar obiectivul este promovarea în primul eşalon la echipa la care a şi jucat în 25 de meciuri, după ce a plecat tot de la Poli Timişoara, în urmă cu patru ani.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…