Categories: Invatamant

Doi eliminati de la Bac, din cauza de telefon mobil

Aproape 1.600 de tineri din Timiș susțin, în această perioadă, examenul de bacalaureat. Probele orale au început luni, iar săptămâna viitoare sunt programate probele scrise. Doi candidați au fost eliminați, miercuri, de la proba orală de limba străină, după ce au fost prinși cu telefonul asupra lor.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiș a organizat pentru bacalaureatul de toamnă, șase centre de examen: Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Timișoara, Colegiul Tehnic Azur, Colegiul Tehnic „I. C. Brătianu”, Colegiul Național „Ana Aslan”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara și Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj. Luni și marți au avut loc probele orale de limba română, respectiv limba maternă. Marți și miercuri a fost programată cea de limbă de circulație internațională, iar în 20 și 21 august vor fi evaluate competențele digitale. Miercuri, doi candidați care urma să fie examinați la limba engleză au fost eliminaţi din examen, după ce au intrat în sală cu telefonul mobil. Ei nu vor mai avea voie să dea Bacul timp de două sesiuni. Probele scrise vor începe luni, 24 august, cu aceea de limba și literatura română, urmată, în 25 august, de cea de limba maternă . Proba obligatorie a profilului are loc în 26 august, cea la alegere a profilului și specializării, în 28 august. Rezultatele vor fi afişate pe 31 august, până la ora 12, iar elevii vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12 și 16. Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 1 și 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

33 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

O oră ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago