Miracol venetian in prag de toamna / FOTO

Cel mai grandios eveniment dedicat artelor contemporane din lume, Bienala de Artă, se desfăşoară în această perioadă într-unul din cele mai impresionante oraşe ale Italiei, Veneţia. Artişti din toate colţurile lumii îşi prezintă cultura naţională exprimată prin diverse forme de arte vizuale: instalaţii, artă video, performance, design ambiental.

O escapadă în lumea artelor, un sejur plin de frumuseţe vizuală şi bucurie a sufletului la Bienala de artă de la Veneţia – aceasta este una din propunerile pe care Agenţia de turism Ultramarin v-o face pentru această toamnă. Agenția de turism Ultramarin vă recomandă o călătorie prin Veneţia, o adevărată încântare unde arhitectura, istoria, pitorescul și emoţiile sunt atât de marcante, încât simţi nevoia să te opreşti aproape la fiecare pas. Dar dacă treci prin Piaţa San Marco şi ajungi pe străduţele înguste la Canal Grande, priveliştea este desăvârşită: marea de turişti parcă se risipeşte, iar principala arteră acvatică, ce şerpuieşte în bucle şi serpentine fermecătoare prin centrul vechii Veneţii, mărginind impunătoare palate din vremuri de demult, te aşteaptă să urci într-o gondolă tristă sau pe un vaporetto şi să o descoperi pe îndelete.

„Cea mai frumoasă stradă din lume”, cum mai este numit Canal Grande, are patru kilometri şi de-a lungul acesteia, una lângă alta şi împresurate de biserici, se ridică prea-bogatele palazzi, care amintesc de perioada de glorie a oraşului. Perlele arhitecturale sunt clădiri în stilul veneţian, inspirat din Bizanţ, precum şi în stilul gotic caracteristic îndeosebi Veneţiei. Oraşul este împodobit atât de faţadele palatelor renascentiste, cât şi de grandioasele reşedinţe baroce, decorate cu rozete, ghirlande şi îngeraşi. Chiar dacă multe dintre clădirile de pe Canal Grande şi-au pierdut strălucirea, imaginea faţadelor monumentale ale palatelor este fascinantă. Cum la fel de fascinant este atunci când o iei pe canalele micuţe, pe care nu încape mai mult de o gondola o dată, şi te pătrunde din plin liniştea dintre clădirile vechi, istoria glorioasă, dar şi dureroasă a veneţienilor, şi parcă te aştepţi ca o curtezană tristă să apară la un balcon, fluturându-şi batista.

Oraşul este împânzit de măşti şi suveniruri, care te ademenesc prin ochii goi să le admiri meşteşugul. Totuşi, dacă arta pictorilor de măşti nu satisface gustul turistului pentru cultură, oricare dintre palatele şi bisericile veneţiene sunt adevărate muzee de artă de o valoare inestimabilă. Palatul Dogilor şi Basilica San Marco adăpostesc comori pe ziduri: Paolo Veneziano, creatorul şcolii de pictură veneţiene, Tintoretto şi Veronese au pictat maiestuoasele clădiri cu opere unice, nemuritoare, pe lângă care nu poţi trece fără ca sufletul să ţi se cutremure de frumuseţe. Iar celebra Pala d’Oro din Basilica San Marco, amplasată în spatele altarului principal, este o adevărată bijuterie. Pe plăcile de aur decorate cu pietre preţioase se observă 250 de picturi emailate, împodobite cu nestemate şi încadrate într-o ramă veche din argint suflat cu aur.

Veneţia are însă farmec mai ales celebrelor legende ale oraşului şi ale locuitorilor acestuia. Când străbaţi canalele micuţe într-o gondolă neagră (prea neagră, asemănătoare cu un sicriu, cum credeau unii scriitori), gondolierul poate să îţi cânte sau să îţi spună poveşti despre locuri: să îţi arate pe unde a evadat Casanova din închisoare, care sunt locurile unde se ascundeau îndrăgostiţii secolelor trecute, sau să te treacă pe sub Puntea Suspinelor la apus, asigurându-ţi astfel o iubire eternă…

Se spune că măcar o dată în viaţă un călător trebuie să ajungă în Veneţia. Agenţia de turism Ultramarin vă invită aşadar să vedeţi frumosul oraş chiar în perioada Bienalei de Artă, o ocazie unică pentru a vedea cele mai reuşite expoziţii de artă contemporană din lumea întreagă, dar şi splendoarea Veneţiei sub soarele blând al toamnei. Detaliile excursiei le găsiți aici.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

4 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

11 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

11 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

11 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

12 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

15 ore ago