Categories: Cultura

Impartaseste bucuria cititului: Uita o carte undeva!

Timișorenii, ca și locuitorii altor sute de orașe din întreaga lume, sunt invitați să ia parte la o nouă campanie inedită. Este vorba despre „Uită o carte undeva”, care-i îndeamnă pe cititori să lase în urmă un volum despre care consideră că merită să fie împărtășit și altora.

Acțiunea a debutat în Quebec, dar a fost preluată, rapid, de zeci de alte țări din lume. Așa se face că „Uită o carte undeva” s-a transformat rapid într-un fenomen global. Printre participante se numără și România, dar și alte țări precum Luxembourg, Franța, Belgia, Elveția, Maroc, Portugalia, Spania,Tahiti, Brazilia, Germania, Albania, Canada, Republica Moldova, Peru, Irlanda și multe altele. De asemenea, la nivel mondial, pe rețelele de socializare, și-au anunțat participarea la campanie peste 60.000 de persoane. În România, „Uită o carte undeva” se va desfășura în perioada septembrie – decembrie 2015. Iubitorii de carte sunt rugați să lase în urmă un volum despre care cred că merită să-l împărtășească și cu altcineva. Cartea poate fi lăsată în parc, în tramvai, într-un local sau oriunde altundeva, dar trebuie să fie însoțită și de un mesaj scris pentru viitorul proprietar. „Acest eveniment social de anvergură se înscrie în şirul altor activități de promovare a lecturii (cum ar fi bookcrossing/livre voyageur, free library) şi este considerat ca fiind un fenomen social original, dinamic şi chiar necesar pentru orice societate, pentru că astăzi cu noile tehnologii care ne inundă viața avem tendința să citim din ce în ce mai puțin. Astfel, pe rețelele sociale există mai multe evenimente create în acest sens, fie la nivel mondial, european sau local cum este cazul evenimentului nostru”, au transmis organizatorii acțiunii. Cei care doresc să promoveze campania se pot folosi de hashtag-ul #uitaocarteundeva.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

17 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

19 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago