Categories: Timp liber

La Plai X s-a cantat in creola, ca-n Capul Verde, iar o trupa a revenit pe scena dupa sase ani / FOTO

Agitație multă, lume pestriță și muzică pentru suflete – aceasta a fost atmosfera în cea de-a doua zi de Plai. Pe scena mare au cântat Koop Oscar Orchestra, la primul concert după șase ani de pauză, și Mayra Andrade, care a adus la Timișoara ritmuri de soare din Capul Verde.

Plaiul s-a deschis sâmbătă la prânz, cu workshop-uri, povești și tot felul de activități pe Aleea Culturală. Ochelarii confecționați din doze de bere, dar și întâlnirea cu Alan Parkinson, fondatorul Architects of Air au fost doar două elemente de atracție pentru cei care au ales Muzeul Satului Bănățean pentru petrecerea unei zile frumoase, în aer liber. Peste 1.000 de oameni au intrat în Amococo – Luminarium, labirintul colorat creat de Architects of Air, iar cei mai fericiți au fost copiii, care s-au amuzat copios de „bulele” colorate. Dacă încă n-ați apucat să-l vedeți, o puteți face și duminică, de la ora 12.

Seara de muzică a fost inaugurată, la fel ca sâmbătă, de Argatu, care va reveni pe scenă și în ultima zi, când a promis spectatorilor un concert interesant, a cărui vedetă va fi… cavalul. Ținuți în mare secret de organizatori, suedezii de la Koop Oscar Orchestra au fost o surpriză plăcută pentru spectatorii timișoreni. Ei au revenit în activitate după șase ani de pauză, Plaiul fiind primul festival la care au apărut. Pe rețelele de socializare au apărut însă și unele reacții ușor iritate ale unor fani, nemulțumiți de faptul că nu s-a știut cine cântă și astfel au ratat ocazia de a-și vedea „la lucru” una dintre trupele favorite… A urmat Mayra Andrade, o artistă originară din Capul Verde, a cărei muzică a încălzit aerul rece al începutului de toamnă. Mayra i-a pus pe spectatori să cânte în creolă și… i-a postat pe Facebook, pe contul personal. Pe scena Antagon a putut fi urmărit „Cvartet pentru o lavalieră”, spectacol de dans al Centrului Național al Dansului, creat de Vava Ștefănescu, iar petrecerea Freenetik s-a încheiat, din nou, la orele mici ale dimineții. Dacă n-ați ajuns încă la Muzeul Satului, mai puteți face asta și duminică, când Plaiul se deschide tot la ora 12.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

O oră ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

2 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

6 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

7 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

7 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

7 ore ago