Robu nu crede ca va ajunge pe urmele lui Ciuhandu la DNA

Primarul Nicolae Robu nu crede că ar putea ajunge în situația fostului edil Gheorghe Ciuhandu, pus sub urmărire penală, luni, într-un dosar care vizează finanțarea lui Poli Timișoara, în perioada Marian Iancu. Este vorba despre un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, din ultimul mandat al lui Ciuhandu.

Gheorghe Ciuhandu a ajuns, luni dimineață, la sediul DNA Timișoara, fiind pus oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu. Fostul primar al Timișoarei va fi audiat miercuri în acest dosar. Conform unui raport întocmai anul trecut de Curtea de Conturi, bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 31 de milioane de lei. Este vorba, practic, de o pagubă în sumă de 27,1 milioane de lei și 4,5 milioane de lei foloase nerealizate, „reprezentând plăți efectuate în baza unui contract de asociere încheiat de Primăria Timișoara cu SC Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. Raportul cere și „luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestora”. Reprezentanții PMT au contestat la Tribunalul Timiș raportul Camerei de Conturi, dar contestația a fost respinsă. Ea a fost urmată de o nouă contestație, respinsă și aceasta, la Curtea de Apel.

Primarul Nicolae Robu nu crede că, peste câțiva ani, ar putea ajunge într-o situație similară. „Nu am emoţii, sper că România este un stat de drept şi că, prin urmare, cine respectă legea este lăsat să-şi exercite atribuţiile. Nu am făcut nimic ilegal, nici nu o să fac niciodată nimic ilegal. Nu cunosc detaliile a ce s-a întâmplat în timpul legislaturii domnului primar Ciuhandu. Mă surprinde doar că are probleme, având în vedere nişte hârtii pe care le-am văzut, prin care Curtea de Conturi de atunci, prin vocea directorului general al Direcţiei Juridice, profesor universitar în drept, şi apoi prinr-o hotărâre emisă de un consiliu de vârf al Curţii de Conturi au spus că este legală acea finanţare. Eu nu sunt jurist, dar o mirare că domnul Ciuhandu are probleme acum”, a spus Robu. Deși în jurul actualei formule de finanțare a echipei de fotbal ACS Poli s-au iscat o mulțime de discuții, primarul crede că legea e de partea sa. „Am procedat cu mare rigoare, în strict acord cu legea, de partea noastră, dincolo de părerea unei auditoare a Curţii de Conturi, dornică să ia primă pentru prejudiciul pe care l-a stabilit. De partea noastră avem decizia Judecătoriei. Dacă Judecătoria spune că-i legală asocierea, cum am fi putut noi, în primul rând la consilieri mă refer, să ne mai punem vreo problemă de legalitate? Există instituţii ale statului care să spună ce e legal şi ce nu, iar judecătoria este o astfel de instituţie. Nimeni nu a declarat asocierea ilegală, prin urmare toată lumea este liniştită”, susține edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

6 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

8 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

8 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

8 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

8 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

10 ore ago