Până la iarnă, la intersecția str. Iepurelui cu strada Șt. O. Iosif va apărea un nou sens giratoriu. În zonă se lucrează deja la reabilitarea carosabilului și la refacerea trotuarelor, distruse, susține primarul Nicolae Robu, de rădăcinile unor copaci.
Acum câteva săptămâni, primăria a tăiat mai mulți copaci de pe un trotuar situat pe strada Iepurelui. Autoritățile susțineau că operațiunea era necesară, pentru că oricum trecătorii nu puteau folosi trotuarul, distrus de rădăcini. Acum, pe stradă au început lucrări de refacere a carosabilului. În plus, „geometria” zonei se va schimba simțitor. „La intersecția străzii Iepurelui, care se prelungeşte cu strada Baba Dochia, cu strada Ştefan Octavian Iosif dorim să facem un sens giratoriu, pentru că este nebunie în trafic în această intersecţie. De asemenea, vom amenaja strada Iepurelui, vom face şi trotuare, pentru că aici din păcate n-au existat trotuare, erau nişte copaci bătrâni, cu rădăcinile ridicate, fără exagerare, la 30 până la 50 de centimetri. Erau impracticabile, tot asfaltul era crăpat, umflat, nici nu am mai văzut aşa ceva (…) Benzile de circulaţie vor fi cu covor asfaltic, bordurile vor fi schimbate, pentru că pe porţiuni ele sunt degradate, acolo unde sunt bune se păstrează”, a explicat, marți, primarul Nicolae Robu. Edilul spune că lucrarea, care este executată de SDM, pe buget de reparații, va fi finalizată până la venirea iernii. De asemenea, accesul în sensul giratoriu se va face pe două benzi şi cu benzi separate pentru virajul de dreapta.
Robu a fost abordat, în zonă, de un timișorean nemulțumit de faptul că RATT înființează o nouă stație de autobuz chiar în fața blocului în care locuiește. Omul i-a spus primarului că apreciază lucrurile bune pe care le face, dar că, din punctul lui de vedere, era mai bine pe vremea lui Gheorghe Ciuhandu. Cetățeanul i-a povestit edilului cum a plantat el trandafiri în fața blocului, cât de competent era Vasile Ciupa, fostul șef al Direcției de Mediu, și a conchis că va încerca să-și caute dreptatea la viceprimarul Traian Stoia.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…