Categories: Primăria Timişoara

TelVerde pentru biciclisti: reclamati non-stop bizonii care blocheaza pistele!

Bicicliștii din Timișoara pot reclama, de acum încolo, toate neregulile pe care le observă în trafic. Ca să nu se mai spună că are ceva cu iubitorii mersului pe două roți, primarul Nicolae Robu a anunțat deschiderea unei linii de telefon speciale pentru aceștia.

Disputa bicicliști – primarul Nicolae Robu a fost unul dintre subiectele fierbinți ale ultimelor săptămâni. Totul a culminat cu interdicția de a mai pedala în centrul istoric. Edilul a anunțat categoric că nu intenționează să revină asupra acestei măsuri și nici nu intenționează să organizeze vreo dezbatere publică pe această temă. Totuși, Robu pare să-și fi însușit măcar una dintre criticile bicicliștilor, care reclamă în mod repetat atât blocarea pistelor de către șoferii nesimțiți, cât și nepăsarea polițiștilor locali. Luni, primarul le-a adus o veste bună, cel puțin teoretic, celor care pedalează. „Este funcțional un număr de telefon special, 0356-913, dedicat bicicliștilor, pentru ca ei să poată sesiza dacă pe pistele de biciclete staționează mașini sau sunt alte lucruri în neregulă. Numărul este gestionat de același dispecerat ca și numărul 968 al Poliției Locale, dar este dedicat pentru bicicliști. Presupun că funcționează non-stop, ca orice număr de urgențe”, a declarat Nicolae Robu. Odată cu înființarea acestei linii speciale, edilul crede că va scădea și numărul… „bicicliștilor răi”! „Am speranța că vor fi din ce în ce mai puțini bicicliști răi, cei care s-au comportat necorespunzător până acum cred că vor înțelege ce înseamnă oraș civilizat și vor înțelege că administrația actuală a depus de la început și va continua să depună eforturi foarte mari pentru a asigura condiții cât mai bune pentru folosirea bicicletei. Suntem sprijinitori ai celor ce vor să folosească bicicleta (…) Trebuie să înțeleagă lucrul acesta în mod corect, nu să se lase intoxicați de cei care, din populism sau încercând să mai ciupească și ei câte un gram de simpatie, că stau foarte prost la capitolul acesta, vin și prezintă lucrurile total pe dos față de cum sunt în realitate. Șoferii vor fi amendați, se aplică legea”, a explicat Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

10 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

11 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

12 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

12 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

16 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

16 ore ago