Am mai vorbit despre felul de așteptări ce le-aș avea de la USR și cum încearcă acest partid relativ nou să-și țină promisiunile într-o masă politică inerțială dominată de PSD și PNL. Dar USR nu este numai meșterul de întreținere ce se chinuie să repare ce-au stricat chiriașii din gașca lui Liviu Dragnea. Nu, USR…
Polițiștii rutieri, recomandări pentru bicicliști, după ce un tânăr din Timișoara și-a pierdut viața, fiind lovit de o betonieră
După ce un biciclist de numai 22 de ani a fost călcat de o autobetonieră la Timișoara, pe trecerea de pietoni, în 30 iulie, în timp ce traversa pe bicicletă (conform oamenilor legii), polițiștii rutieri atrag atenția „asupra conduitei preventive în trafic a bicicliștilor”. Serviciul Rutier Timiș recomandă bicicliștilor să se echipeze corespunzător și să…
Masa Critică la Timișoara. Bicicliștii vor să pedaleze în siguranță!
Și în 2020, la Timișoara, bicicliștii vor să arate că fac parte din trafic. La finalul primei luni din an va avea loc o nouă pedalare. Masa Critică – din nou în acțiune la Timișoara. Pedalarea „Masa Critică” va avea loc în 31 ianuarie, la ora 18.30, când pe pietonala Mărășești, vis-a-vis de intrarea în…
În șir, pe biciclete, spre Cartea Recordurilor, la Giroc
Administratorii grupului de Facebook „Pro Giroc” au o propunere de Cartea Recordurilor pentru locuitorii așezării de lângă Timișoara – crearea celui mai lung șir de biciclițști în mișcare din lume. Sâmbătă, 8 iunie, la ora 17.00, cei care vor să „pună umărul” și bibicleta la acest record sunt așteptați în parcarea stadionului de la Giroc.…
Victimele pe două roți, comemorate la Timișoara, în Marșul Tăcerii
La Timișoara va avea loc un eveniment în care toți participanții sunt rugați să se îmbrace în alb. În urbea de pe Bega se va desfășura „Marșul tăcerii”. Acțiunea de comemorare a victimelor pe două roți în trafic este organizată la nivel mondial în fiecare an, în cea de-a treia zi de miercuri din luna…
Pompierii bicicliști și prietenii lor s-au întors acasă. După o pedalare de peste 1.000 km / FOTO
Exact 1.066 kilometri și 10 zile de călătorie. Totul, pentru a celebra deopotrivă Centenarul Unirii și titlul de Capitală Europeană a Culturii deținut de Timișoara. E aventura a cinci bicicliști din Timișoara, din care doi pompieri.
Surpriza de la Parcul Botanic: fosta prima pistă dublă de biciclete din Timișoara e… dungi pe asfalt
Surpriza pentru bicicliști, promisă de primarul Nicolae Robu în locul vechii piste de biciclete de pe Calea Alexandru Ioan Cuza, e gata. Constă în… patru dungi pe trotuarul mult mai lat ca înainte, trasate șerpuit pe sub pasajul de cale ferată.
Pedalați și câștigați. Timișoara, singurul oraș din România inclus în Social Biking Challenge
Cât de mult este folosită bicicleta în Europa? Care sunt rutele preferate de amatorii de pedalat? Sunt doar câteva întrebări la care își propune să răspundă campania Social Biking Challenge. Timișoara este singurul oraș din România inclus în această inițiativă a Comisiei Europene.
Festivalul bicicliștilor din Timișoara, cu acrobații, concursuri și concerte / FOTO
A început prima ediție a Festivalului Bicicliștilor pe strada Mărășești. Evenimentul este organizat de Verde pentru Biciclete și își propune să le arate timișorenilor cât de faină este viața pe două roți.
Polițiștii locali, câștigători „la puncte” în instanță, în lupta cu bicicliștii ilegaliști
Polițiștii locali anunță că au câștigat cele mai multe procese intentate de bicicliștii amendați în Timișoara. Poate că le-ar fi câștigat pe toate dacă… ar fi știut să scrie ca lumea în procesele-verbale.
A consuma timp cu deplasările înseamnă risipă de viață: de ce nu pedalează Robu și de ce sunt foarte importante mașinile
Biciclete, fotbal, garaje, șantiere. Toate au făcut parte, miercuri după-amiază, din „arsenalul” audienței online susținute de primarul Nicolae Robu și dedicate, cel puțin teoretic, amatorilor de pedalat. Edilul a promis, fără termen de realizare, o rețea de piste de biciclete cum nu există în România, a explicat de ce nu pedalează spre serviciu, dar și de ce nu va lua niciodată măsuri care să reducă traficul auto.
Verde pentru Biciclete ii spune pas primarului Robu: Audienta online e doar o actiune de marketing
De la audienta online a primarului Nicolae Robu, destinata comunitatii pe doua roti din Timisoara, vor lipsi exact cei de la Verde pentru Biciclete. Motivatia e simpla: e vorba mai degraba de o actiune de marketing personal a edilului, decat despre ceva care va avea si finalitate practica.
Robu se întâlnește cu bicicliștii. Miercuri pe Facebook, altă dată poate și față în față
Primarul Timișoarei Nicolae Robu se va întâni cu bicicliștii timișoreni miercuri după-amiază. Nu va fi însă o întâlnire face to face, ci pe Facebook. Edilul șef așteaptă întrebări de la cei interesați și se va strădui să găsescă și răspunsuri.
Protest pe două roți la Popa Șapcă. Bicicliștii: Vom face slalom printre pietoni, nu se poate altfel / FOTO
Câteva zeci de bicicliști din Timișoara au dat ture, luni după-amiază, pe strada Popa Șapcă, închisă încă traficului și programată pentru inaugurare abia marți. Ei sunt nemulțumiți de trotuarele extrem de înguste pe care vor fi nevoiți să le împartă cu pietonii.
Trotuar sau pista de biciclete? Pe strada Popa Șapcă, pietonii și bicicliștii se vor înghesui pe 2 metri
A costat peste 6 milioane de euro, a durat 2 ani, stă să fie inaugurată, dar una dintre promisiuni a fost încălcată. Strada Popa Șapcă are de acum 4 benzi de circulație, însă pietonii și bicicliștii se vor înghesui pe trotuarele de 2 metri lățime, deși fusese anunțat altceva. Sau, dacă este să ne luăm după indicatoare, poate că pietonii sunt excluși… UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune că nu era loc de pistă separată și crede că „trebuie să prevaleze rațiunea”.
Pistele de biciclete, piste… de parcare. Zeci de soferi amendati intr-o singura zi
Degeaba sunt trasate piste de biciclete la Timișoara, pentru unii șoferi marcajele sunt opționale. Polițiștii locali au trecut la amenzi în ritm alert, astfel că, într-o singură zi, au sancționat câteva zeci, majoritatea în zona centrală.
Soferii indisciplinati vor fi avertizati de biciclisti daca parcheaza pe piste
Verde pentru Biciclete începe anul 2018 cu o campanie nouă care are ca scop avertizarea şoferilor care parchează ilegal pe pistele dedicate mersului pe două roți. Au fost tipăriți 500 de „fluturași” care vor fi împărțiți conducătorilor auto.
Un biciclist bun este un biciclist informat. Te poti inscrie pana duminica la viitoarea intalnire marca VpB
Bicicliștii din Timișoara sunt așteptați la o nouă întâlnire din seria VpB Community Meetups. Aceasta are loc luni, 22 ianuarie, când cei care susțin pedalatul vor putea afla care sunt modificările care îi privesc în ceea ce privește legislația traficului.
Lumini si veste de la Politie, in loc de amenzi, pentru bicliclistii din Timisoara / FOTO
Dacă faci prevenție, e mult mai simplu să reduci numărul amenzilor. Asta au făcut, pe timp de noapte, cei de la Verde pentru Biciclete și polițiștii de la Rutieră, la Timișoara. Au fost vizați cei care pedalează pe întuneric și care trebuie să fie conștienți că nu e de joacă.
Va dati cu masina prin Piata Libertatii? O sa platiti, Big Brother va vede
Se circulă ca-n junglă în Timișoara: este concluzia la care au ajuns polițiștii locali, care au început să împartă zeci de amenzi. În ultimele trei luni, prin Piața Libertății, unde accesul auto este interzis, au trecut 180 de șoferi.