Timisoara, fara apa calda, din cauza datoriilor Colterm

Timișorenii racordați la sistemul centralizat de termoficare au rămas, de joi după-amiază, fără apă caldă. Asta, după ce E.On Gaz a sistat, din nou, furnizarea gazului către Colterm, din cauza datoriilor acumulate de companie. Primarul Nicolae Robu, care anunța triumfător la bilanțul de trei ani că a salvat Colterm de la faliment, nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinentă de ce s-a ajuns în această situație.


„Bucurie” maximă, joi, pentru timișorenii care încă primesc apă caldă și căldură de la Colterm. Apa caldă a încetat să mai curgă la robinete, iar de la dispeceratul companiei abonații au aflat doar că este vorba despre o avarie. Lucrurile stau însă mult mai grav în realitate, deoarece, în momentul de față, E.On Gaz nu mai furnizează gaze naturale către companiei timișorene. Practic, Colterm nu poate asigura apa caldă către abonați și, dacă vremea ar fi fost mai friguroasă, oamenii ar fi înghețat în case. „E.On Gaz a făcut acest lucru în contextul în care, în prezent, avem un credit furnizor care nu a fost depășit, adică un plafon al datoriei care nu a fost atins. În prezent, datoriile catre furnizorul de gaz au ajuns la jumătate față de perioada similară a anului trecut (…) Ne cerem scuze faţă de populaţia Timişoarei pentru aceste neplăceri”, a transmis, după câteva ore, Ofelia Herghelegiu, purtătorul de cuvânt al Colterm. Vestea și mai proastă este că, susțin aceeași sursă, din cauza „consumului redus de agent termic al orașului, cazanele care funcționează cu combustibil alternativ (păcură – n.r.) nu pot fi pornite”. Situația ar putea reveni la normal vineri, după ce Colterm va plăti o parte din datoria către furnizorul de gaz. În aprilie 2015, consilierii locali au aprobat bugetul Colterm. Compania estima venituri totale de 177,594 milioane de lei și cheltuieli de 177,084 milioane de lei, deci un profit de 510.000 lei, „ce va fi utilizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți”. În iunie 2015, primarul Nicolae Robu își făcea bilanțul la trei ani de mandat. La punctul 36 de pe lista de 40 de realizări publicată pe Facebook, edilul a scrie „aducerea tuturor celor șase societăţi comerciale ale Primăriei pe plus, după ce o parte dintre ele – SDM, Colterm, RATT – ajunseseră în pragul falimentului”. Joi seară, primarul Timișoarei nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinentă de ce s-a ajuns în situația ca, din nou, Colterm să acumuleze datorii, iar timișorenii să rămână fără apă caldă la robinete.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

8 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

10 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

10 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

11 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

11 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

12 ore ago